5.3 C
Iași
18 martie, 2026

Cine sunt cei 5 marinari români care au murit după ce o navă s-a scufundat în Portul Midia. Filmul tragediei de la malul mării

Un accident grav a avut loc în dimineața zilei de astăzi în apropierea portului Midia, unde un remorcher cu cinci marinari români la bord s-a scufundat la o adâncime de peste 15 metri.

Operațiunea de căutare este în plină desfășurare, însă condițiile dificile din zonă – curenți puternici și vizibilitate aproape zero – complică intervenția salvatorilor.

Detalii ale accidentului

La ora 8:30, remorcherul Astana a plecat spre un petrolier aflat la aproximativ 4.000 de mile marine de portul Midia, cu misiunea de a-l ghida către terminalul de descărcare din port. Procedura era una obișnuită, repetată de sute de ori, însă la ora 8:40 marinarii au anunțat prin radio că motoarele s-au oprit brusc.

Pilotul navei Amadeus, aflat în apropiere, a constatat că remorcherul era răsturnat pe bordul tribord, la câțiva metri de pupa navei sale. Se pare că un cumul de factori a dus la pierderea rapidă a controlului asupra remorcherului. Un unghi violent de rotație a făcut ca suvoiul de apă să împingă partea scufundată a remorcherului în exterior, iar remorcherul să fie tras spre interior, răsturnându-se pe o parte și apoi cu chila în sus, scufundându-se în apele adânci.

Operațiunea de salvare

Imediat după accident, autoritățile din județul Constanța au fost alertate, iar un elicopter a fost trimis de urgență în zonă. La căutări participă 20 de scafandri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, sprijiniți de trei ambarcațiuni. Intervenția este extrem de dificilă din cauza mării agitate și a vizibilității reduse.

Până în acest moment, un singur marinar, Claudiu, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit, însă manevrele de resuscitare au fost în zadar, iar medicii au declarat decesul acestuia.

Ceilalți patru marinari – Sorin Tufan (57 de ani), căpitanul remorcherului și fost fotbalist la Farul și Steaua, Sebastian (25 de ani), cel mai tânăr marinar, care urma să se căsătorească, Petrica, șeful mecanic pasionat de meseria sa, și Ștefan (50 de ani), un marinar cu experiență – sunt încă dați dispăruți.

Sorin Tufan nu trebuia să fie la muncă în ziua accidentului, dar a făcut un schimb de tură. Cei care îi cunoșteau povestesc cu durere despre marinarii dispăruți, subliniind legăturile strânse dintre ei și dedicarea lor pentru meseria maritimă.

Tatăl lui Ștefan: „Aseară am vorbit cu el. Vorbeam în fiecare zi, în fiecare seară. Era de meserie de 20 de ani.”

Colegul marinarilor: „Am vorbit de dimineață cu căpitanul. Eram prieteni de familie toți, navigam toți, am plecat și-n concediu cu toți cinci.”

Sursa: https://www.bzi.ro/cine-sunt-cei-5-marinari-romani-care-au-murit-dupa-ce-o-nava-s-a-scufundat-in-portul-midia-filmul-tragediei-de-la-malul-marii-5495730

Ultimă oră

Același autor