2.8 C
Iași
21 decembrie, 2024

Chirica supraaglomerează unul dintre cele mai mari licee din Iași

11:36, 23 august 2021

În plină pandemie, cu o evoluție îngrijorătoare a numărului de cazuri noi de covid 19, cu stresul începerii anului școlar în astfel de condiții, Chirica decide de capul lui să supraaglomereze unul dintre cele mai mari licee din Iași! Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“, care găzduiește deja 1000 de elevi, ar urma să primească alți 600 de elevi proveniți de la un alt mare liceu, Cantemir. Motivul: administrația Chirica n-a fost în stare să finalizeze lucrările de reabilitare a școlii pe timp de vară, ci le derulează în forță odată cu începerea noului an școlar.

Ne aflăm în fața unei decizii iresponsabile care pune în pericol sănătatea celor care vor învăța în aceste condiții și care zădărnicește și combaterea pandemiei. Evident că, utilizând la capacitate maximă propriile spații, foarte puține școli au reușit asigurarea accesului fizic pentru proprii elevi respectând condițiile de distanțare impuse.

În același timp, primarul Chirica jignește o întreagă comunitate ce locuiește în zona CUG, de altfel o zonă frumoasă și foarte dinamică a Iașului, asigurându-i pe părinții care au copiii la liceul Cantemir, unde nu a fost în stare să finalizeze la timp lucrările de reparații, că nu le va trimite copiii pe te miri unde, ,,în capătul CUG-ului sau mai știu eu unde“. Adică, în mintea acestui inculpat de care pare că nu scăpăm așa ușor, copiii care merg în CUG sunt un fel de plebe, sau zona aceea este una rău famată!

Solicit de urgență Ministerului Sănătății, DSP Iași, să analizeze decizia luată de capul înfierbântat de dosare penale a lui Chirica, să verifice serios realitatea de la fața locului și să oprească această nebunie!

Pe de altă parte, rog Ministrul Educației și conducerea ISJ Iași să trateze cu reținere propunerile exotice ale lui Chirica, să nu îl bănuiască tot timpul de rațiune, și să propună transferul elevilor la liceele care au capacitate de absorbție temporară a unui număr suplimentar de elevi și care nu încălcă regulile sanitare impuse de condițiile pandemice.

Cazul de față ne arată și riscurile la care sunt supuși ieșenii cu o administrație incompetentă, care niciodată nu monitorizează lucrările de investiții – ce durează cu anii în loc de câteva luni și că prețul pentru parastasele cu alai organizate de Chirica prin toate cimitirele îl plătim tot noi, ieșenii. Cu copiii supuși pericolului infectării și cu părinții blocați în traficul paralizat al Iașului de către incompetența celor ce conduc astăzi vremelnic Iașul.

Marius BODEA

Senator USR PLUS de Iași

Sursa: https://www.curentul.info/politic/chirica-supraaglomereaza-unul-dintre-cele-mai-mari-licee-din-iasi/

Ultimă oră

Același autor