7.4 C
Iași
29 octombrie, 2025

Cel puţin 18 suspecţi şi mai mulţi poliţişti au murit în timpul unei operaţiuni antidrog la Rio de Janeiro, cea mai amplă din istoria statului

„Până în prezent, avem 56 de arestări şi 18 criminali neutralizaţi”, a declarat guvernatorul statului Rio, Claudio Castro, într-o conferinţă de presă. El a descris operaţiunea ca fiind „cea mai mare din istoria” acestui stat din sud-estul ţării.

„Din păcate, au murit şi poliţişti”, a adăugat guvernatorul, fără a preciza numărul acestora.

Autorităţile au anunţat, ulterior, arestarea a „81 de criminali” şi confiscarea a 42 de arme.

Operaţiunea a avut ca scop „combaterea expansiunii teritoriale a Comando Vermelho (Comandoul Roşu)”, una dintre principalele facţiuni criminale din Brazilia, prezentă în mai multe state ale ţării, a precizat guvernatorul statului Rio pe reţeaua socială X. Guvernatorul a precizat că cel puţin treizeci de mandate de arestare vizau suspecţi proveniţi din alte state braziliene şi a menţionat confiscarea „unei cantităţi mari de droguri”, fără a da mai multe detalii.

Această mega-operaţiune s-a concentrat pe două ansambluri de favele din nordul Rio, Complexo da Penha şi Complexo do Alemao, situate în apropierea aeroportului internaţional din metropola braziliană.

Un fotoreporter AFP a văzut poliţişti înarmaţi până în dinţi conducând mai mulţi bărbaţi arestaţi, majoritatea desculţi şi cu pieptul gol, la Vila Cruzeiro, o favela din Complexo da Penha.

Poliţiştii au mobilizat două elicoptere, 32 de vehicule blindate şi „12 vehicule de demolare” utilizate pentru a distruge baricadele ridicate de traficanţii de droguri pentru a împiedica trecerea poliţiei pe străduţele înguste ale favelelor.

Guvernatorul de dreapta Claudio Castro a publicat pe reţeaua socială X un videoclip cu o dronă care lansează un proiectil din cerul înnorat.

„Aşa este primită poliţia din Rio de către criminali: cu bombe lansate de drone. Aceasta este amploarea provocării cu care ne confruntăm. Nu este vorba de crime obişnuite, ci de narcoterorism”, a comentat el.

Operaţiunile poliţieneşti în forţă sunt frecvente în Rio, principalul pol turistic al Braziliei, în special în favelas, cartiere sărace şi dens populate, care trăiesc adesea sub dominaţia traficanţilor de droguri.

În 2024, aproximativ 700 de persoane au murit în timpul intervenţiilor forţelor de ordine din Rio, adică aproape două pe zi.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cel-putin-18-suspecti-si-mai-multi-politisti-au-murit-in-timpul-unei-operatiuni-antidrog-la-rio-de-janeiro-cea-mai-ampla-din-istoria-statului–1808006.html

Ultimă oră

Același autor