Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt figuri publice și mulți îi recunosc datorită performanțelor sportive. Cu toate acestea puțini știu ce studii are, de fapt, Gabi Tamaș.
Gabi Tamașa jucat pentru România, dar și pentru echipe importante de a cluburi sportive internaționale. Deși s-a retras din lumea sportului și viața sa privată este cât se poate de discretă, Gabi a atras atenția prin comportamentul său în cel mai dur show de televiziune, Asia Express.
„De ce am ales Asia Express? Bună întrebare. Fiind fost sportiv, îmi place competiţia. Mă uitam la probele și sacrificiile pe care le făceau concurenţii şi tot stăteam să mă gândesc: > Îmi plac provocările și voiam să încerc ceva diferit! Și, nu în ultimul rând, distracţia! Sper că mă voi distra de minune cu partenerul meu.
Bineînteles, nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla acolo… Emoţiile, stresul, nervii pe care i-am avut ca sportiv nu se vor compara cu cei pe care îi vom avea acolo, dar sunt o persoană încrezătoare, puternică și vom trece peste toate, cu siguranţă”, a spus el.
Mulți îl cunosc de pe terenul de fotbal, iar acum de pe Drumul Eroilor, dar puțini știu ce facultate a absolvit Gabi Tamaș. Conform unei surse, concurentul Asia Express a studiat la Universitatea Transilvania din Brașov.
Brașovul este orașul său natal și tot acolo și-a întâlnit și soția, Ioana. Cei doi sunt împreună de mai bine de două decenii, s-au căsătorit în 2012 și au o fată, Selena. Toată familia este pasionată de sport, iar Ioana chiar a transformat pasiunea în profesie, fiind antrenoare de pilates.
Care este numele lui real
Numele realal lui Gabi Tamaș conține detalii mai puțin cunoscute de către fanii acestuia, care s-au aflat de curând. Astfel, pe lângă faptul că fotbalistul mai are încă un prenume, în buletin are o variantă diferită a numelui de familie. Anul acesta, Gabi Tamaș a făcut echipă cu Dan Alexa la Asia Express, competiție pe care au câștigat-o.
Deși publicul îl cunoaște drept „Tamaș”, numele său de familie are, de fapt, o altă formă. Având origini maghiare, numele corect este „Tamas”, fără diacritice.
„E nume maghiar. Numai mama și tata sunt trecuți cu «ș», cu sedilă. La mine nu, la mine e cu «s»”, spunea fotbalistul într-un interviu.
Tatăl său a fost biatlonist de performanță, clasându-se pe locul 10 la Jocurile Olimpice, iar familia provine din zona Miercurea Ciuc, unde comunitatea maghiară este numeroasă.
Un alt detaliu mai puțin cunoscut este faptul că Gabi Tamaș are două prenume. În acte, fostul fundaș figurează drept Gabriel Sebastian Tamas. Astfel, numele său complet, așa cum apare în buletin, este: Gabriel Sebastian Tamas.
Așadar, puțini sunt cei care știu ce studii are Gabi Tamaș.