Codruța Filip și Valentin Sanfira au format unul dintre cele mai iubite și apreciate cupluri din lumea mondenă. Vestea că cei doi au divorțat, veste dată de Codruța Filip, a fost una șocantă pentru fanii lor.
După ce a semnat actul de divorț, Codruța Filip a dezvăluit, cu ochii în lacrimi, că a simțit o durere pe care greu o poate descrie în cuvinte.
„După ce am semnat divorțul, am simțit că mor. M-am urcat în mașină și efectiv am țipat! O oră, până am ajuns acasă, am țipat. Am țipat din toți plămânii mei”, a mărturisit ea la podcastul Acasă la Măruță.
Pentru artistă, acest moment a fost unul dureros și a reprezentat sfârșitul unei etape din viața ei, o etapă plină de amintiri și sentimente.
Codruța Filip vorbește deschis despre durerea prin care a trecut în relația cu Valentin Sanfira.
„Totul a fost o minciună și atât (…) Asta am descoperit eu în momentul ăsta. Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real. Știi că se spune că dragostea e oarbă și chiar așa a fost, a fost oarbă (…) Am aflat mai multe decât pot să duc și eu pot să duc mult (…) Au existat multe momente în care îmi venea să urlu (…) Sunt lucruri peste care nu ai cum să treci în viață și n-ai cum să trăiești cu ele! Oricât de mult ți-ai dori”, a mai declarat Codruța Filip potrivit aceleiași surse anterior menționate.
Valentin Sanfira și Codruța s-au căsătorit religios în octombrie 2022
Valentin Sanfira și cea pe care o alesese să îi fie soție pentru tot restul vieții, Codruța, s-au căsătorit religios în octombrie 2022. Atunci, cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele și au devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu.
La unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor au fost prezenți toți cei apropiați.
Cei doi artiști au ales să facă o nuntă mare și să țină cont de absolut toate tradițiile.