Cazurile de malarie. Unde s-au infectat şi care-i recomandarea

”Sunt cazuri importate. Transmiterea nu s-a făcut pe teritoriul României. Am importat din Africa. O familie care a fost în vacanţă, din câte am înţeles, în Africa. Acolo au contractat, sigur, prin intermediul ţânţarului. Această patologie a început să se manifeste în România, a fost diagnosticată în termen, în timp util, la Iaşi, apoi pacienţii – cei trei minori – au fost transferaţi la Spitalul de Boli Tropicale «Victor Babeş» din Bucureşti, unde pentru doi s-a confirmat, pentru al treilea s-a infirmat. Chiar astăzi am primit informarea din cadrul spitalului. Pacienţii sunt bine, sunt monitorizaţi, primesc tratament, sunt în afara oricărui pericol”, a declarat Rogobete, la emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima TV.

Ministrul Sănătăţii a precizat că malaria se transmite exclusiv prin înţepătură de ţânţar.

”Aş vrea să fac o precizare pentru a nu se specula sau interpreta greşit. Malaria nu se transmite ca orice altă boală cu transmitere prin respiraţie sau prin contact fizic. Ea se transmite exclusiv prin această înţepătură de ţânţar, care în România nu există. Lucrurile sunt sub control. Am mai avut cazuri de malarie şi anul trecut şi acum 2 ani. Anul acesta avem primele două cazuri”, a arătat Rogobete.

Ce să facă cei care care aleg să meargă în vacanţe exotice?

”Recomandarea este să se vaccineze înainte, să ia toate măsurile de prevenţie care sunt expuse pe pagina Institutului Naţional de Sănătate Publică. Există un set de recomandări pentru fiecare zonă endemică pentru anumite patologii tropicale, care nu există în România şi nici pe continentul european. Sigur, unele pot fi prevenite prin vaccinare, pentru altele există anumite tratamente care se iau cu 2-3 zile înainte de plecare. Mă rog, pentru fiecare zonă există un set de recomandări. Sfatul meu este ca oamenii să respecte aceste recomandări, pentru că altfel apar astfel de situaţii neplăcute”, a explicat ministrul.

În 24 martie, ministrul Sănătăţii a anunţat trei cazuri suspecte de malarie, la trei fraţi – de un an si jumătate, trei ani şi cinci ani care au fost internaţi iniţial într-un spital din Iaşi.

Sursa: https://cotidianulhd.ro/cazurile-de-malarie-din-romania-unde-s-au-infectat-si-care-i-recomandarea/

Ultimă oră

Același autor