Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor, respectiv 5.820, din care 2.530 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat și cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.488 lei, din care 7.534 din BASS și 22.374 de la bugetul de stat.
Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic și consular al României au beneficiat 786 de persoane (690 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 7.002 de lei, din care 3.052 lei pensie din bugetul de stat.
În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea și completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 870 de persoane (655 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.250 de lei (3.558 de lei de la bugetul de stat).
Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România beneficiau 1.333 de pensionari (toți cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.111 de lei, din care 8.067 lei suportați din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 688 de persoane (toți cu pensie din BASS), media fiind de 10.478 de lei, din care 2.550 de lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor beneficiau 2.401 de pensionari (1.967 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 7.207 de lei, din care 4.448 de lei suportați din bugetul de stat.