În apropierea sărbătorilor pascale, mulți români se întreabă câte zile libere sunt de Paște. În 2026, elevii intră în vacanță de pe data de 4 aprilie, urmând să revină la cursuri pe data de 15 aprilie. În rândul salariațiilor, aceștia beneficiază de o minivacanță de 4 zile, fiind considerată un weekend prelungit.
Sărbătoarea Învierii Domnului este celebrată în luna aprilie în 2026. Paștele ortodox este prăzmuit pe data de 12 aprilie, iar cel catolic o să fie sărbătorit cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie. Cadrul normativ în vigoare prevede că Vinerea Mare, Duminica Învierii și ziua următoare sunt zile nelucrătoare, incluse în lista oficială.
Zile libere de Paște pentru angajați
În 2026, Paștele ortodox este celebrat pe 12 aprilie, iar legislația din România stabilește ca zile nelucrătoare Vinerea Mare, prima zi de Paște și a doua zi de Paște.
În acest fel, angajații vor avea liber pe 10 aprilie, iar apoi pe 12 și 13 aprilie, iar prin includerea weekendului dintre aceste date se formează o minivacanță de patru zile consecutive. Această perioadă este una dintre cele mai consistente pauze din prima parte a anului pentru salariați.
Trebuie însă menționat că nu toți angajații beneficiază automat de aceste zile libere, deoarece în anumite domenii activitatea nu poate fi întreruptă. Este vorba despre sectoare esențiale precum sănătatea, transporturile, ordinea publică sau alimentația publică, unde programul continuă și în zilele de sărbătoare.
În aceste cazuri, legea prevede clar că salariații trebuie fie să primească zile libere compensatorii într-un interval ulterior, fie să fie plătiți suplimentar, în funcție de prevederile contractuale.
Angajații care aparțin altor culte religioase recunoscute legal beneficiază de zile libere în funcție de propriul calendar. De exemplu, în 2026, Paștele catolic este sărbătorit pe 5 aprilie, cu o săptămână înainte de cel ortodox, iar aceștia primesc zile libere corespunzătoare acelei perioade.
Vacanța elevilor și alte zile libere din 2026
În ceea ce privește elevii, structura anului școlar este adaptată astfel încât vacanța de primăvară să coincidă cu sărbătorile pascale. Cursurile se desfășoară până vineri, 3 aprilie 2026, iar din ziua următoare, 4 aprilie, începe vacanța de Paște.
Aceasta se întinde până marți, 14 aprilie inclusiv, oferind elevilor o perioadă de odihnă de aproape două săptămâni. Revenirea la școală are loc miercuri, 15 aprilie, când începe ultimul modul de învățare din anul școlar.
După această perioadă, începutul lunii mai aduce o nouă serie de zile libere. Ziua Muncii, sărbătorită pe 1 mai, pică în 2026 într-o zi de vineri, ceea ce permite formarea unei minivacanțe de trei zile, de vineri până duminică. Această pauză este valabilă atât pentru angajați, cât și pentru elevi.
Per total, anul 2026 include 17 zile libere legale, însă una dintre acestea coincide cu o zi deja liberă, ceea ce înseamnă că românii vor beneficia efectiv de 16 zile libere. Printre cele mai importante se numără Rusaliile , Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei, Ziua Națională a României și sărbătorile de Crăciun.
În ceea ce privește finalul anului școlar, cursurile se încheie pe 19 iunie 2026, iar vacanța de vară începe pe 20 iunie. Aceasta durează aproximativ 11 săptămâni, fiind cea mai lungă perioadă de pauză pentru elevi, înainte de începerea noului an școlar în luna septembrie.
Prin urmare, salariații din România au parte de 4 zile libere de Paște, iar elevii intră în vacanță pe data de 4 aprilie.