Superstițiile fac parte din viața noastră încă de la naștere. O superstiție românească destul de frecventă în comunitățile tradiționale este cea potrivit căreia nou-născutul nu trebuie lăsat singur în primele 40 de zile. Pentru a fi cât mai bine protejat împotriva lucrurilor negative (spirite/ duhuri rele) se pune busuioc, usturoi, ață roșie la mână. În acest fel, nou-născutul este ferit de deochi și de orice influență rea asupra sa. Această superstiție (credință populară) își are explicația în cultura tradițională care consideră lăuzia și primele luni de viață ale nou-născutului o perioadă de vulnerabilitate. Și astăzi, în multe locuri, se consideră că, până la botez, mama și copilul sunt „necurățiți”. Pentru protecția simbolică a nou-născutului, în Moldova, se leagă un fir roșu la mână sau se pune busuioc sub pernă; în Ardeal, copilului i se pune o monedă sau o cruciuliță în leagăn; în Oltenia, femeia care naște nu are voie să iasă din casă timp de 40 de zile pentru a nu „aduce răul” în comunitate.
Dimineața, când uitam cheia acasă, mama striga să nu mă întorc din drum pe motiv că voi lua note mici la școală. Dar cine nu s-a ferit de pisica neagră, care taie calea elevilor grăbiți în drumul lor spre școală? În cazul în care, totuși, pisica trecea prin fața noastră, trebuia să facem trei pași înapoi și să scuipăm tot de atâtea ori pentru a ne feri de ghinionul pe care se presupunea că este adus de bietul animal. În privința zilei de marți sau a celei cu numărul 13, trebuia să fim prudenți întrucât erau asociate cu producerea unor evenimente neplăcute. O notă de patru primită la o lucrare de control dată într-o zi de marți era explicată de această coincidență nefastă, nu de pregătirea precară la disciplina școlară pentru care eram evaluați. Nu-mi aduc aminte să fi programat vreodată teze la matematică, fizică sau chimie în ziua cu numărul 13 a lunii. Sarea sau piperul vărsate, oglinda spartă, cucuveaua prevesteau tot atâtea lucruri rele care ne afectau confortul cotidian. Mama îmi spunea că, dacă voi vărsa boabe de piper pe covor, voi mânca bătaie.
Superstițiile sunt credințe sau practici fără fundament rațional, logic ori științific, prin care oamenii încearcă să explice sau să influențeze evenimentele prin cauze supranaturale, simbolice sau magice. În societățile tradiționale, superstițiile aveau rolul de protecție magică și simbolică. Superstițiile compun câmpul simbolic alături de credințele populare, gândirea magică, mituri, ritualuri, prejudecăți, tabuuri, stereotipuri. Astăzi, superstițiile continuă să aibă sens într-o lume complicată în care, cu toate dezvoltările științei și tehnologiei, rațiunea nu reușește să elimine toate incertitudinile. Oamenii vor continua să creadă în semne, ritualuri și „energii” de tot felul. Superstițiile nu vor dispare din viața noastră, ci se vor transforma, unele vor fi înlocuite de altele. Știința și tehnologiile tot mai avansate nu vor înlătura complet incertitudinea din viața oamenilor. Dimpotrivă, superstițiile vor continua să funcționeze ca un pansament psihologic pentru oamenii care nu reușesc să-și explice tot ceea ce se întâmplă, bine sau rău, în jurul lor.
Superstițiile s-au transmis din generație în generație, ca forme de interpretare a lumii și reguli nescrise ale conviețuirii. Nu e bine să te întorci din drum, să verși cafeaua, să fluieri în casă sau să te mături. Dacă te mături nu te mai iubește nimeni, așa îmi spunea bunica odinioară. Iată, tot atâtea gesturi care par aberante, dar care își găsesc explicațiile în tradițiile, cutumele, educația și cultura transmise de la generațiile anterioare. Sociologii și antropologii explică superstițiile (comportamente aparent iraționale) prin nevoia de gestionare simbolică a incertitudinii. În fața riscului sau a necunoscutului, omul recurge la gesturi care îi dau impresia că deține controlul. „Magia apare acolo unde știința nu poate garanta succesul”, scria Bronisław Malinowski în volumulMagie, știință și religie (trad. rom. 1993). ÎnFormele elementare ale vieții religioase (trad. rom. 1995), Émile Durkheim consideră că superstițiile sunt „forme degradate ale religiei”, rămășițe ale sacralului care continuă să aibă o funcție socială.
Superstițiile îndeplinesc mai multe funcții în societate: (1) funcția de protecție magică-simbolică; (2) funcția de restabilire a echilibrului psihoemoțional în fața unei situații neprevăzute; (3) funcția morală în societățiile în care sacrul și magicul sunt dominante. Cercetările sociologice indică o frecvență mai mare a superstițiilor în mediul rural, în rândul persoanelor vârstnice și cu nivel educațional scăzut. Totuși, ele nu lipsesc nici din orașe. Tinerii pot ironiza superstițiile părinților, dar adoptă altele noi, cum ar fi cele legate de prezența „energiilor negative”. În barometrul cu tema „România între Magie și Ezoterie” (octombrie 2025) realizat deINSCOP Researchla comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think tank-ulStrategic Thinking Group , se arată că 17,6% dintre respondenți se consideră cu siguranță persoane superstițioase, în timp ce 12,1% spun că mai degrabă da, 20,5% mai degrabă nu, iar 46,5% cu siguranță nu sunt persoane superstițioase, ponderea non-răspunsurilor este de 3,3%.
Cele mai superstițioase persoane se regăsesc în rândul votanților PSD și AUR, bărbaților, persoanelor cu educație primară, locuitorilor din mediul rural și din urbanul mic. Persoanele cele mai puțin superstițioase se regăsesc în rândul votanțiilor USR, femeilor și cei cu studii superioare. Din același barometru mai aflăm că 31,1% dintre români sunt de părere că este cel mai bine să ții cont de superstiții în sănătate, 9,9% în dragoste/relații, 9,3% în carieră/obținerea unui loc de muncă, 8,7% în deciziile zilnice, nu un domeniu anume, 7,7% în afaceri, iar 3,9% la examene, interviuri, concursuri, 6,5% nu știu sau nu răspund. În tabelul următor, am sintetizat principalele superstiții întâlnite și aderența românilor față de aceastea.
Raportul INSCOP Research „România între Magie și Ezoterie” oferă o imagine amplă asupra modului în care românii se raportează la superstiții, noroc, credințe oculte și gândire magică. Rezultatele arată că, dincolo de modernizarea tehnologică, o parte consistentă a populației continuă să creadă în semne, energii și simboluri cu funcție protectivă. Cele mai interesante rezultate vin din zona superstițiilor spirituale contemporane: 42% dintre respondenți cred în existența energiilor invizibile, precum aura sau bioenergia, iar peste jumătate consideră că în România există „locuri încărcate energetic” cum sunt Bucegii, Rarăul, Ceahlăul, cetatea dacică Sarmizegetusa, mănăstirile vechi. Acest tip de gândire ezoterică care combină elemente de misticism oriental cu naționalism sacralizat s-a extins mai ales în mediul urban. Aici nu avem de a face cu o simplă supraviețuire a tradiției, ci cu o adaptare postmodernă care ține de căutarea unui sens într-o lume dominată de incertitudine și alienare. La fel de semnificativ este faptul că 38% cred în existența persoanelor cu „capacități speciale” (clarviziune, vindecare prin atingere), iar 56% acordă credit viselor prevestitoare. Aceste date confirmă ceea ce sociologii numesc „raționalitate paralelă” prin care se înțelege un sistem de credințe care coabitează cu gândirea științifică.
Chiar dacă doar 6% dintre români au apelat la vrăjitoare sau descântătoare, iar 5% au participat la practici ezoterice precum numerologie, tarot sau reiki, disponibilitatea de a încerca astfel de experiențe ajunge la 7%. Cifra pare mică, dar într-un eșantion reprezentativ la nivel național ea reflectă peste un milion de persoane deschise către forme neconvenționale de spiritualitate. În contextul unei religiozități declarative ridicate, aceste practici nu contrazic neapărat credința creștină, ci coexistă cu ea. Se configurează astfel o spiritualitate sincretică: credință în Dumnezeu, dar și în energii, talismane, karma sau semne astrale.
Jumătate dintre români afirmă că se bazează mai mult pe rațiune și știință, însă 43,8% spun că în deciziile importante se ghidează după credință și tradiție. În plus, 33% consideră că religia e mai importantă decât știința, iar jumătate le pun pe picior de egalitate. Acest echilibru aparent ascunde un dualism psihologic specific societăților aflate în tranziție: modernizarea tehnologică conviețuiește cu gândirea magică. În general, oamenii combină credințele religioase cu elemente ale magicului. Busuiocul sfințit stă lângă icoană, firul roșu se leagă de mână, banii sunt nelipsiți din portofel în noaptea de Revelion. În perioada sărbătorilor pascale, în timp ce ne spălăm pe față, folosim ouă roșii pentru a avea sănătate tot anul, ouă albe pentru curățenia trupească și sufletească, monede pentru belșug. În același spațiu simbolic coexistă Biblia, descântecul și superstiția. Într-o lume raționalizată, unde tehnologia explică tot mai mult, persistența superstițiilor arată că nevoia de sens nu poate fi complet raționalizată.
În societatea digitală în care trăim, superstițiile reprezintă modalități de a face față anxietății și depresiei, de adapatare la inceritudine și necunoscut. Barometrul INSCOP Research din octombrie 2025 arată o Românie care trăiește simultan în două lumi: una digitalizată și una magică. Superstițiile tradiționale pierd teren, dar nu dispar. În locul lor apar superstițiile energetice și ezoterice, mai adaptate limbajului modern. Pentru sociologi, acest fenomen confirmă persistența nevoii de sens și de control simbolic într-o societate percepută ca instabilă. Superstițiile, indiferent de formă, oferă o ordine imaginară într-un univers incert. România nu este o țară superstițioasă în sens arhaic, dar are o societate marcată de simbolism, în care magia și rațiunea coexistă, pentru (re)echilibrarea psihoemoțională și socială a indivizilor care se confruntă cu incertitudini sau dileme existențiale.
Ciprian Iftimoaei este conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Științe Politice și Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/cat-de-superstitiosi-sunt-romanii–1809522.html