Academicianul Șerban Țițeica s-a născut pe 27 martie 1908, la București, fiind fiul matematicianului Gheorghe Țițieca, creatorul școlii românești de geometrie.
A urmat Liceul „Mihai Viteazul”, apoi Facultatea de Științe la Universitatea din București, obținând, în 1929, la doar 21 de ani, o dublă licență, în Științe fizico-chimice și în Științe matematice.
A fost pasionat și de muzică și, încă de mic, a învățat să cânte la pian, iar în vremea studenției a urmat și Conservatorul, în familia sa susținându-se adevărate concerte de muzică de cameră.
În 1930, a început studiile doctorale la Universitatea din Leipzig, sub îndrumarea profesorului Werner Heisenberg, unul dintre fondatorii mecanicii cuantice, obținând teza de doctorat cu titlul „Despre modificarea rezistenței metalelor în câmp magnetic”.
Contribuția sa s-a concretizat într-o ecuație care a descris modul în care se modifică rezistența electrică a unui conductor metalic în funcție de intensitatea câmpului magnetic, ecuație care îi poartă numele în literatura din fizica cuantică.
În 1935, s-a întors în țară și a ocupat un post de asistent la Facultatea de Științe care funcționa în cadrul Școlii Politehnice din București, actuala Universitatea Politehnică, iar în 1941 era deja conferențiar la catedra de Analiză matematică.
A predat la Școala Politehnică din București până în 1941, când s-a transferat la Universitatea din Iași, unde a fost profesor de Fizică până în 1948.
În 1948 a revenit în București, dar la Universitatea din București, ca șef al catedrei de Fizică teoretică, unde a lucrat până la pensionare.
În 1948, academicianul Horia Hulubei a inițiat înființarea unui institut de fizică dedicat exclusiv cercetării științifice. Astfel, și-a început activitatea, în 1949, Institutul de Fizică Atomică, subordonat Academiei Române. Din prima echipă de cercetători a făcut parte și Șerban Țițeica. Horia Hulubei, Șerban Țițeica împreună cu puțini alți fizicieni au deschis drumul cercetărilor din România în domeniul nuclear.
În 1951, a fost numit șeful secției de Fizică teoretică din cadrul Academiei, iar din 1955, director adjunct al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele.
Dintre lucrările sale, amintim: „Elemente de mecanică statistică”, „Termodinamica”, „Elemente de mecanică teoretică”, etc.
În 1955 a fost ales membru al Academiei Române, iar în perioada 1963-1985 a ocupat funcția de vicepreședinte al Academiei.
A încetat din viață pe 28 mai 1985, la București.