Culoarea câinilor s-ar putea să fi fost modificată de substanţe necunoscute, a declarat pentru publicaţia ucraineană Jennifer Betz, doctor în ştiinţe veterinare şi director medical al programului „Câinii de la Cernobîl”. Membră a organizaţiei caritabile americane Clean Futures Fund, ea a explicat că aceşti câini neobişnuiţi au fost observaţi în timpul unei campanii de capturare şi sterilizare a animalelor.
Din 2017, Clean Futures Fund se ocupă de sterilizarea pisicilor şi câinilor din zona de excludere de la Cernobîl, descendenţi ai animalelor care au rămas să trăiască acolo după catastrofa din 1986, când s-a produs o explozie la centrala nucleară, răspândind radiaţii periculoase. Până în octombrie 2025, organizaţiile caritabile au reuşit să sterilizeze peste o mie de animale.
Pe 6 octombrie, în zona de excludere de la Cernobîl, voluntarii au observat trei câini care „erau aproape complet acoperiţi de o substanţă albastră”.
„Am încercat de mai multe ori să-i prindem, dar aceşti câini se tem foarte mult de oameni. Pentru a-i prinde, este nevoie să-i împuşcăm cu săgeţi (este vorba despre utilizarea unor medicamente speciale pentru a adormi animalele – n.r.)”, a explicat Jennifer Betz.
Dr. Betz a menţionat că, după sterilizare, câinilor li se aplică marcaje temporare de culoare verde, roşie, albastră sau violetă. Acest lucru se face pentru a distinge animalele care au fost deja supuse procedurii.
„Acestă substanţă se duce după două-trei zile. Culoarea se aplică doar pe vârful capului şi este o situaţie diferită de cea pe care am văzut-o la câinii care erau acoperiţi aproape din cap până în picioare cu substanţa albastră”, a declarat medicul veterinar.
Programul „Câinii de la Cernobîl” nu afirmă în niciun fel că această culoare a animalelor „are legătură cu radiaţiile de la Cernobîl”, a subliniat dr. Betz. Potrivit medicului, patrupedele păreau sănătoase, la fel ca toţi ceilalţi câini pe care voluntarii i-au întâlnit la începutul lunii octombrie în zona de excludere.
Voluntarii presupun că această culoare a animalelor ar fi putut fi influenţată de o substanţă provenită dintr-o toaletă portabilă veche situată în apropierea locului unde au fost observate. Cu toate acestea, voluntarii nu au reuşit să infirme definitiv suspiciunile.
Anterior, în rezervaţia Cernobîl, o fotocameră ascunsă a surprins un cocostârc negru rar, notează Ukrainska Pravda.
La 17 octombrie, Clean Futures Fund şi Câinii de la Cernobîl au postat pe Facebook imagini cu câinii albaştri de la Cernobîl însoţite de următorul text: „Pentru aceia dintre dvs. care comentează că falsificăm aceste fotografii sau că pulverizăm substanţe sau că omorâm intenţionat aceşti câini sau că îi prindem intenţionat pentru a-i vopsi, astfel încât să putem face bani sau să răspândim informaţii false, nu ştim ce să vă spunem, cu excepţia faptului că nu avem timp să facem astfel de lucruri şi nici nu avem nevoie să facem astfel de lucruri. Suntem încrezători că reputaţia organizaţiei noastre vorbeşte de la sine.
Aceste fotografii au fost făcute de Darrin, şeful echipei noastre de capturare, acum câteva zile. Încercăm de câteva zile să îi găsim din nou pentru a-i prinde doar în scopuri de sterilizare şi, eventual, pentru a-i spăla de orice ar fi intrat în contact cu ei. Toate fotografiile noastre sunt geolocalizate, deci da, a fost în Cernobîl, Ucraina, locul în care ne aflăm acum. Aceasta este misiunea noastră de a steriliza aceşti câini în oraşul Cerobîl. Cel mai probabil aceşti câini au intrat în ceva. Nu, ei nu au devenit albaştri din cauza radiaţiilor şi nu, nu spunem că au devenit albaştri din cauza radiaţiilor.
Aceştia sunt pur şi simplu nişte câini care au intrat în ceva albastru şi încercăm să îi prindem pentru a-i putea steriliza împreună cu toţi ceilalţi câini pe care îi sterilizăm în această săptămână.
Dacă doriţi să sprijiniţi activitatea noastră, vă rugăm să o faceţi urmărind paginile noastre Dogs of Chernobyl şi Clean Futures Fund şi împărtăşind informaţiile noastre. Dacă credeţi că minţim în legătură cu câinii albaştri, mergeţi mai departe şi sperăm că vă veţi găsi pacea interioară cândva în viitorul apropiat”.