De Ziua Internaţională a Iubirii, o nouă şansă la viaţă prin transplant. Într-o zi dedicată iubirii, gestul suprem de dăruire, donarea de organe, a devenit simbolul vieţii care merge mai departe.
Într-o zi în care întreaga lume a celebrat iubirea, 14 februarie a căpătat o semnificaţie mult mai profundă pentru mai mulţi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant. De Ziua Internaţională a Iubirii, medicii şi coordonatorii de transplant din Iaşi, Bucureşti şi Târgu Mureş au transformat speranţa în realitate, oferind o nouă şansă la viaţă printr-o intervenţie complexă desfăşurată contracronometru.
Gestul de generozitate al familiei unui donator aflat în moarte cerebrală a făcut posibilă mobilizarea rapidă a echipelor medicale. În doar câteva ore, s-au declanşat procedurile specifice: evaluarea organelor, compatibilizarea cu pacienţii aflaţi pe listele naţionale de aşteptare şi organizarea logistică pentru prelevare şi transplant. Medici chirurgi, anestezişti, asistenţi, coordonatori de transplant şi echipaje de transport au lucrat neîntrerupt pentru ca intervenţiile să se desfăşoare în siguranţă.
Un elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, aparţinând Inspectoratului General de Aviație al MAI, a desfăşurat o misiune specială pe ruta București – Iași – Târgu Mureș – Bucureşti pentru ca operaţiile să aibă loc în centre specializate, unde pacienţii au fost pregătiţi de urgenţă pentru intervenţie. Pentru aceştia, Ziua Îndrăgostiţilor nu a mai însemnat flori sau cadouri, ci emoţia unei şanse reale la viaţă şi la un viitor mai bun alături de cei dragi.
„Donatorul este o persoană în vârstă de 37 de ani, de la care s-au prelevat cordul, ficatul, plămânii şi rinichii. Cordul a fost trimis cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, iar ficatul şi plămânii la Bucureşti. Ficatul a fost trimis pentru a se face un split de care vor beneficia doi copii. Rinichii au rămas la Iaşi şi au fost transplantaţi la Spitalul ‘Dr.C.I.Parhon’. Este primul transplant pulmonar care se efectuează în România în ultimii doi ani” , a spus şefa Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu.
Ea a subliniat că transplantul rămâne una dintre cele mai complexe şi sensibile intervenţii, dependentă nu doar de performanţa echipelor medicale, ci şi de solidaritatea şi altruismul familiilor care aleg să spună „da” donării de organe în cele mai dificile momente.Laura RADU