14.2 C
Iași
27 aprilie, 2024

Buna Vestire sau Blagoveștenia, sărbătoare mare pentru români. Ce se dă de pomană pe 25 martie

Publicat: 22/03/2024, 12:54

Sărbătoarea de Buna Vestire, cunoscută în popor ca Ziua Cucului sau Blagoştevenia, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

Buna Vestire este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. În această zi, credincioșii rostesc rugăciuni și împart alimente pentru sufletul celor adormiți.

De Buna Vestire, credincioșii nu trebuie să împartă produse de origine animală, având în vedere că ne aflăm în perioada Postului Paștelui.Astfel, cei care vor să dea de pomană de Buna Vestire trebuie să țină cont de faptul că nu pot împărți preparate care conțin lapte, carne sau ouă. În schimb, preparatele din pește sunt permise, având în vedere că este o zi pentru care Biserica acordă dezlegare.

Ce să NU FACI niciodată în ziua de Buna Vestire

Tradiţia populară spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.

De asemenea, o lege nescrisă din străbuni spune că, de

e, nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi este obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.

Totodată, conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului. Se spune că în această zi va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului. În această zi mare, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani. Astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma. Pe de altă parte, dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău. Se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine.

În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

În ziua de Blagoveștenie, gospodinele nu au voie să pună ouă sub cloșcă. Se spune că dacă vor face acest lucru, puii vor ieși cu două capete și cu patru picioare.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Video –

22 Mar, 13:41

Știri politice –

22 Mar, 13:38

Magazin –

22 Mar, 13:26

Ultima oră

Actualitate –

22 Mar, 13:08

22 Mar, 12:51

Știri –

22 Mar, 12:37

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/buna-vestire-sau-blagovestenia-sarbatoare-mare-pentru-romani-ce-se-da-de-pomana-pe-25-martie-20171678

Ultimă oră

Același autor