-3.7 C
Iași
18 februarie, 2026

Bolojan: Pentru că nu mai avem pusee inflaţioniste, spre sfârşitul anului ar trebui să ajungem la o inflaţie care să se apropie de 4%

„Inflaţia ar trebui să scadă treptat, treptat în acest an. Pentru că nu mai avem pusee inflaţioniste şi asta ar însemna că, spre sfârşitul anului, ar trebui să ajungem la o inflaţie care să se apropie de 4%. De asemenea, prin măsurile care sunt luate de a asigura în continuare un portofoliu important de investiţii, va fi asigurată o linie de finanţare către sectorul de construcţii în special, către alte sectoare care vin pe componenta de creştere economică şi va fi reaşezat întreg consumul. Gândiţi-vă că în aceşti ani o bună parte din stimularea economică pe care am avut-o s-a bazat pe consum. Asta este cea mai primitivă formă de stimulare”, a declarat Ilie Bolojan, marţi, la TVR 1.

El a precizat că în ultimele luni am avut o contracţie economică deoarece consumăm doar atât cât ne putem permite.

„În momentul în care trecem pe stimularea pe producţie, că ne place, că nu ne place, capacitatea de a cheltui va fi bazată pe ceea ce producem şi, în mod evident, în aceste luni am avut o contracţie economică, pentru că nu mai consumăm doar ceea ce împrumutăm, ne-am redus împrumuturile, ca şi linie generală nu putem consuma decât atât că ne putem permite”, a explicat premierul.

El a fost întrebat şi despre menţinerea dobânzii cheie la 6,5% care nu ar reprezenta un bun stimulent pentru investiţii.

„Politicile de dobânzi le stabileşte BNR, ţinând cont de contextul macroeconomic în care ne găsim, probabil că, pe măsură ce rata inflaţiei va ajunge la un nivel mai redus, înspre jumătatea anului, vom vedea şi alte decizii ale BNR, dar ele ţin cont de situaţia generală care este influenţată de inflaţie şi de dinamica economiei”, a mai declarat premierul Ilie Bolojan.

Consiliul de Administraţie al Băncăă Naţionale a României a decis marţi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Politica monetară a BNR a rămas neschimbată din august 2024. De asemenea, conform raportului aprobat de BNR, rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în trimestrul I 2026, în trimestrul următor va consemna o creştere şi apoi va cunoaşte o corecţie descendentă abruptă în trimestrul III 2026.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/bolojan-pentru-ca-nu-mai-avem-pusee-inflationiste-spre-sfarsitul-anului-ar-trebui-sa-ajungem-la-o-inflatie-care-sa-se-apropie-de-4–1836319.html

Ultimă oră

Același autor