Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol, este una dintre cele mai vrchi locuri de pelerinaj ortodoxe. Lăcașul se găsește în cartierul Zeytinburnu, Istanbul, lângă vechile ziduri ale orașului, și este cunoscut pentru izvorul despre care tradiția spune că are puteri tămăduitoare. Biserica a fost ridicată inițial în secolul al V-lea și a trecut prin numeroase reconstrucții de-a lungul timpului.
Ansamblul monarhal se află la câteva sute de metri în afara zidurilor istorice ale Constantinopolului, în apropierea Porții Silivri. Complexul este înconjurat de un zid înalt și este situat între cimitirul ortodox și cel armean. În interiorul acestuie se găsește izvorul care a făcut celebru lăcașul, dar și un paraclis subteran foarte vechi. De-a lungul secolelor, locul a fost considerat unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj din lumea ortodoxă.
Legenda de la Biserica Izvorul Tămăduirii
Origine Bisericii Izvorul Tămăduirii este legată de o tradiție veche din perioada Imperiului Bizantin. Potrivit legendei, în anul 450, Leon Marcellus, care era atunci soldat și avea să devină ulterior împăratul Leon I Tracul, a întâlnit în apropierea cetății Constantinopolului un om orb care i-a cerut apă și ajutor pentru a ajunge la oraș. În acel moment, Leon ar fi auzit glasul unei femei care i-a spus să cauter în apropiere un izvor și să folosească apa acestuia pentru a spăla ochii orbului.
Soldatul a urmat îndemnul, a găsit izvorul și a udat ochii omului cu apă, iar acesta și-ar fi recăpătat vederea. Tradiția mai spune că același glas i-ar fi vestit lui Leon că într-o zi va deveni împărat. După ce a urcat pe tron, Leon I a poruncit ridicarea unei biserici mari dedicate Maicii Domnului pe locul unde se afla izvorul considerat făcător de minuni.
Biserica a devenit rapid un loc de rugăciune cunoscut în Constantinopol. În secolul al VI-lea, împăratul Iustinian a reconstruit lăcașul, spre sfârșitul domniei sale, în jurul anilor 559-560. Potrivit unor istorici bizantini, împăratul ar fi descoperit locul în timpul unei partide de vânătoare, când a văzut mai multe femei adunate în jurul unei capele vechi, venite să ia apă de la izvor pentru vindecare. Atunci a decis să ridice o biserică impunătoare din piatră, folosind inclusiv materiale rămase de la construirea bisericii Sfânta Sofia.
În timp, biserica a fost restaurată de mai multe ori, mai ales după cutremure. Printre cele mai importante lucrări se numără cele din anul 790, realizate în timpul împărătesei Irina, și cele din anul 869, în vremea împăratului Vasile I. În anul 924, biserica a fost incendiată de țarul Simeon I al Bulgariei, însă câțiva ani mai târziu a fost restaurată de împăratul Roman I.
Etapele prin care a trecut biserica
De-a lungul istoriei sale, Biserica Izvorul Tămăduirii a trecut prin numeroase momente dificile. Fiind amplasată în afara zidurilor Constantinopolului, ea a fost folosită uneori și ca loc de exil pentru anumite personalități importante. În anul 1078, Gheorghe Monomahul a fost trimis în exil, iar în 1084 filosoful Ioan Italus a fost exilat în această mănăstire de către împăratul Alexie I Comnenul, din cauza ideilor sale filosofice.
După cucerirea Constantinopolului de către cruciați în anul 1204, biserica a fost ocupată de clerul latin. Sursele bizantine menționează că în acea perioadă credincioșii spuneau că izvorul nu mai făcea minunile cu care erau obișnuiți. În anul 1328, împăratul Andronic al III-lea Paleologul a folosit mănăstirea drept bază în lupta sa pentru cucerirea Constantinopolului. Mai târziu, pe patul de moarte, se spune că acesta ar fi băut apă din izvor și s-ar fi vindecat.
În timpul asediului otoman din 1422, sultanul Murad al II-lea s-a cazat în acest loc. După căderea Constantinopolului în 1453, biserica originală a fost distrusă de otomani. În secolele următoare, izvorul a continuat însă să fie vizitat de credincioși, chiar dacă biserica nu mai exista.
În anul 1727, mitropolitul Nicodim a ridicat deasupra izvorului o mică capelă, unde a fost așezată o icoană descoperită sub ruinele vechii biserici. Armenii au încercat de mai multe ori să preia controlul asupra locului, însă mai multe documente oficiale otomane au confirmat dreptul grecilor de a administra capela. Locul era păzit de soldați turci, care percepeau o taxă de la pelerini.
În 1821, ienicerii au distrus capela și au otrăvit izvorul. Ulterior însă, locul a fost refăcut. În anul 1833, patriarhul ecumenic a primit permisiunea de a reconstrui biserica. Noua clădire a fost finalizată în 1834 și sfințită în anul 1835. În 1955, biserica a fost incendiată în timpul pogromului din Istanbul, iar starețul și arhimandritul Hrisant Mantas, în vârstă de 90 de ani, au fost uciși. Lăcașul a fost ulterior reparat.
Astfel, Biserica Izvorul Tămăduirii din Constantinopol are o istorie impresionantă, trecând prin numeroase etape de transformare.