2.4 C
Iași
16 martie, 2026

Banca Națională a României va lansa o copie a monedei de 5 lei din anul 1880

Pe avers este redată efigia domnitorului Carol I al României. În partea inferioară este inscripționat numele gravorului „Kullrich”, iar în arc de cerc apare inscripția „Carol I Domnul României”. Reversul prezintă în centru stema României din anul 1880. În partea superioară este inscripția „România”, iar valoarea nominală este reprezentată prin cifra „5” și litera „L”.

Reproducerile sunt ambalate în capsule transparente de metacrilat și sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se regăsesc semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central. Moneda este realizată din argint cu diametrul de 37 mm și greutatea de 31,103 g.

Tirajul emisiunii numismatice este de 1.000 de piese. Prețul de vânzare pentru reproducerea din argint a monedei de 5 lei din 1880 este de 800 de lei, exclusiv TVA, preț care include și certificatul de autenticitate.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor piese se realizează prin sucursalele regionale ale Băncii Națională a României din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș, iar informații privind modalitatea de achiziție pot fi consultate pe site-ul instituției.

Foto credit: Banca Națională a României

Sursa: https://www.napocanews.ro/2026/03/banca-nationala-a-romaniei-va-lansa-o-copie-a-monedei-de-5-lei-din-anul-1880.html

Ultimă oră

Același autor