4.3 C
Iași
14 noiembrie, 2024

Banca Mondială: Cele mai sărace state ale lumii au cele mai mari probleme financiare din 2006. Care sunt motivele

Publicat: 14/10/2024, 16:45

Banca Mondială avertizează că cele mai sărace 26 de țări din lume au cele mai mari datorii din 2006 până în prezent și sunt din ce în ce mai vulnerabile la dezastrele naturale și la alte șocuri care ar putea afecta finanțele naționale.

Cele mai slab dezvoltate economii sunt astăzi într-o situație mai grea decât erau înainte de pandemia de COVID-19, chiar dacă restul lumii și-a revenit în mare măsură, a declarat creditorul cu sediul la Washington într-un raport publicat duminică și citat de

Venitul pe cap de locuitor a scăzut în medie cu 14% între 2020 și 2024 din cauza COVID-19 și a crizelor ulterioare care se suprapun, potrivit raportului.

Pentru a îndeplini obiectivele de dezvoltare, economiile cele mai sărace vor avea nevoie de investiții anuale suplimentare echivalente cu 8% din produsul intern brut (PIB) până în 2030, dublu față de investiția anuală medie din ultimul deceniu, mai transmite Banca Mondială.

Cu toate acestea, în ciuda nevoii de asistență internațională, sumele oficiale nete alocate pentru dezvoltare ca pondere din PIB a scăzut, ajungând la un minimum de 7% în 2022, se mai arată în raport.

„Într-o perioadă în care o mare parte din lume pur și simplu s-a îndepărtat de cele mai sărace țări, IDA (Asociația Internațională de Dezvoltare, n. red.) a fost principalul lor colac de salvare”, a declarat Indermit Gill, economistul-șef al

Ce recomandă Banca Mondială

Oficialul mai spune că investițiile realizate de IDA, deși au adus îmbunătățiri semnificative, nu sunt suficiente, iar țările cu venituri mici sunt nevoite să ia măsuri mai ample dacă vor să își îmbunătățească situația economică.

„În ultimii cinci ani, IDA a alocat majoritatea resurselor sale financiare către cele 26 de economii cu venituri mici, ținându-le pe linia de plutire după eșecurile financiare istorice pe care le-au suferit. IDA a sprijinit crearea de locuri de muncă și educația, a făcut eforturi pentru îmbunătățirea asistenței medicale și a adus electricitate și apă potabilă unui număr mare de oameni. Dar dacă își doresc să iasă dintr-o stare de urgență cronică și să atingă obiectivele cheie de dezvoltare, economiile cu venituri mici vor trebui să accelereze investițiile într-un ritm fără precedent”, a mai spus Gill.

Raportul a mai constatat că economiile cu venituri mici sunt mult mai expuse riscului de dezastre naturale decât alte economii în curs de dezvoltare.

Între 2011 și 2023, dezastrele naturale au provocat pierderi medii anuale de 2% din PIB – de cinci ori pierderile medii în țările cu venituri medii, a mai transmis

Sursa foto: Shutterstock

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

14 Oct, 18:29

Sănătate –

14 Oct, 18:25

Ultima oră

14 Oct, 17:55

Știri externe –

14 Oct, 17:49

Video –

14 Oct, 17:25

Sursa: https://www.gandul.ro/international/banca-mondiala-cele-mai-sarace-state-ale-lumii-au-cele-mai-mari-probleme-financiare-din-2006-care-sunt-motivele-20328155

Ultimă oră

Același autor