11.6 C
Iași
12 martie, 2026

Aviz negativ al CSM pentru șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, propunerea ministrului PSD al Justiției la șefia Parchetului General

Șefa DNA Iași, Cristina Chiriac, propusă de ministrul Radu Marinescu pentru postul de procuror general, a primit aviz negativ de la Secția pentru procurori din CSM. Un singur vot, cel al ministrului, a fost în favoarea numirii sale. În cazul șefului DNA, Marius Voineag, candidat pentru un post de adjunct la Parchetul General, a fost blocaj la vot, aceeași situație fiind și la procurorul general Alex Florența, candidat pentru adjunct al șefului DNA, arată Hotnews. ro

Din Secția pentru procurori a CSM fac parte șase membri: cinci aleși de procurori și un membru de drept, ministrul PSD al Justiției, Radu Marinescu.

Ce urmează pentru Cristina Chiriac

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că Secţia pentru procurori a avizat negativ propunerea ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror general a Cristinei Chiriac, cu 1 vot „da”, 5 voturi „nu”.

În cazul emiterii unui aviz negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, ministrul Justiţiei organizează un nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ. În urma acestui interviu, ministrul poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau poate retrage propunerea, urmând să declanşeze o nouă procedură de selecţie în cel mult 60 de zile, mai menționează sursa citată.

Fără precedent: Egalitate la vot în cazul lui Marius Voineag și Alex Florența, candidați pentru adjuncți la Parchetul General și DIICOT

În cazul actualului șef al DNA, Marius Voineag, candidat pentru un post de adjunct al Parchetului General, a fost egalitate la vot – 3 voturi da, 3 voturi nu. În aceste condiții, trebuie reluată doar votarea într-o viitoare sedință a Secției pentru Procurori a CSM, nu întreaga procedură.

Aceeași situație este și în cazul actualului procuror general al României, candidat pentru un post de adjunct al șefuli DNA. Pentru a doua zi la rând a fost egalitate la vot – 3 la 3 – , astfel că acesta nu a primit niciun aviz de la CSM și se reia votarea într-o ședință viitoare.

Egalitatea la vot, în cazul procurorilor Marius Voineag și Alex Florența, este una fără precedent.

Regulamentul CSM nu are prevederi pentru astfel de situații, astfel că votul se va relua pe parcursul celor 30 de zile, termenul limită până la care forul poate comunica avizul, au precizat surse din CSM pentru HotNews.

„Dacă în termenul de 30 de zile se va menține situația de egalitate, Ministerul Justiției ar putea asimila paritatea la vot cu lipsa avizului consultativ și poate trimite propunerile către președinte fără acest aviz”, au explicat surse din CSM.

Secţia pentru procurori a CSM emite un aviz consultativ motivat, după care aceste propuneri sunt înaintate lui Nicuşor Dan. Președintele are ultimul cuvânt în desemnarea procurorilor la șefia marilor parchete.

Sursa: https://www.7iasi.ro/aviz-negativ-al-csm-pentru-sefa-dna-iasi-cristina-chiriac-propunerea-ministrului-psd-al-justitiei-la-sefia-parchetului-general/

Ultimă oră

Același autor