-3.4 C
Iași
18 februarie, 2026

Autoturism lovit de trenul Suceava-Iași FOTO

Autoturism lovit de trenul Suceava-Iași.

Echipajele din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași au intervenit miercuri, în jurul orei 13.00, în Târgu Frumos la un accident feroviar produs între trenul de pasageri IR 11040 (Suceava – Iași) și un autoturism.

Accidentul a avut loc la trecerea cu calea ferata pe raza localității Războineni (UAT Ion Neculce).

În urma impactului au rezultat două victime din autoturism. Chiar dacă mașina a fost grav avariat, tinerii au scăpat cu viață, fiind conștienți și cooperanți la sosirea salvatorilor.

În urma accidentului feroviar, cei doi răniți, doi tineri ambii în vârstă de 21 de ani, au fost evaluați medical la fața locului și ulterior transportați la Spitalul din Târgu Frumos, pentru investigații și îngrijiri de specialitate

La intervenție au acționat Detașamentul Târgu Frumos cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o ambulanță de prim ajutor calificat (EPA), un echipaj de descarcerare (AID).

În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: https://bucovinamedia.ro/stiri-evenimente/autoturism-lovit-de-trenul-suceava-iasi-foto/97295/

Ultimă oră

Același autor