8.3 C
Iași
5 noiembrie, 2025

Au fost desemnați câștigătorii Galei Naționale „Scriitorii Anului” 2025. Care au fost criteriile de selecție

Juriul Galei Naționale „Scriitorii Anului” 2025 a desemnat cei 12 autori care vor fi premiați în cadrul evenimentului de pe 12 noiembrie.

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași și Uniunea Scriitorilor din România organizează, pe 12 noiembrie 2025, Gala Națională „Scriitorii Anului”, ediția a X-a. Juriul a ales cei 12 scriitori care vor fi premiați în cadrul evenimentului.

Vor fi premiați 12 scriitori la Gala Națională „Scriitorii Anului” 2025

Gala Națională „Scriitorii Anului” este un proiect al Uniunii Scriitorilor din România sub egida Primăriei Municipiului Iași și este organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.

Juriul, format din președintele Uniunii Scriitorilor Români, Varujan Vosganian, poeta Gabriela Gheorghișor, scriitorul Ioan Holban, criticul literar Mircea Mihăieș, prozatorul Angelo Mitchievici, criticul literar Irina Petraș și scriitorul Vasile Spiridon, a finalizat lista numelor celor 12 scriitori ce vor fi premiați în cadrul celei de-a X-a ediție a evenimentului.

În fiecare lună a anului, începând cu noiembrie 2024, până în octombrie 2025, juriul a desemnat scriitorul lunii în funcție de câteva criterii stabilite.

Criteriile pentru desemnarea scriitorului lunii au fost următoarele: un scriitor care a publicat o carte de valoare (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.), un scriitor care a împlinit o vârstă semnificativă, un scriitor care conduce o instituție de cultură cu o activitate remarcabilă, un scriitor care a creat un eveniment cultural și un scriitor care s-a bucurat de recunoaștere în străinătate.

Juriul a desemnat și scriitorul lunii octombrie 2025, ultimul dintre cei 12 autori care va fi premiat la Gala Națională „Scriitorii Anului”.

Poetul, eseistul și revoluționarul român Cassian Maria Spiridon a fost ales scriitorul lunii octombrie 2025 la împlinirea unei vârste semnificative și pentru volumele „Terorismul deghizat al corectitudinii politice” (Editura Tracus Arte), „Despre pesimismul bine temperat” (Editura Eikon) și „Cu o bufniță pe umăr” (Editura Junimea).

Cine sunt scriitorii care vor fi premiați la Gala Națională „Scriitorii Anului”

Lista numelor autorilor aleși, prin vot, de către juriul Galei Naționale „Scriitorii Anului” a fost finalizată odată cu desemnarea lui Cassian Maria Spiridon drept scriitorul lunii octombrie 2025.

De asemenea, lista este completată de Simona Antonescu, care a fost desemnată scriitorul lunii septembrie 2025 pentru cărțile din seria „Istoria povestită copiilor” (Editura Polirom), veritabile lecții de istorie și savuroasă artă a povestirii.

Scriitorul lunii august 2025 este Florina Ilis, profesoară la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Cartea care i-a adus acest titlu, „Lucian Blaga în căutarea numelor” (Editura Polirom), este o biografie romanțată și un comentariu profund asupra poetului și filosofului.

Poetul, prozatorul și criticul literar Adrian Lesenciuc a fost ales drept scriitorul lunii iulie 2025 pentru edițiile publicate, în străinătate, ale unora dintre cărțile sale: „Cimitirul eroilor” a fost publicată în Franța sub titlul „Le cimetière des Héros”.

Pe listă se mai află Mihnea Măruță, scriitorul lunii iunie 2025 pentru calitatea deosebită a textelor sale despre identitatea virtuală și impactul cultural al rețelelor sociale; Radu Paraschivescu, care a fost ales scriitorul lunii mai 2025 pentru romanul „Brățară pe glezna ta” și pentru prezența publică și publicistică pregnantă. De asemenea, Stelian Tănase a fost desemnat scriitorul lunii aprilie 2025 pentru volumele „Dincolo nu e nimeni” (Editura Corint Fiction) și „Viața lui Panait Istrati” (Editura Corint).

Scriitorul lunii martie 2025 este George Cornilă, votat de către juriu pentru volumul „Silex” (Editura Polirom). Pentru februarie, scriitorul lunii este Ștefan Mitroi, datorită volumului „Noi povești ale cerului și pământului” (Editura Hoffman).

Scriitorul lunii ianuarie 2025 este Ion Mureșan, care a fost votat de către juriu pentru antologia „Poeme” (Editura Școala Ardeleană) și cu ocazia împlinirii a 70 de ani. În luna decembrie 2024, juriul l-a ales pe Bogdan-Alexandru Stănescu pentru volumul „Soarele negru” (Editura Trei).

De asemenea, Ovidiu Genaru a fost ales scriitorul lunii noiembrie 2024 pentru volumul „Cartea unui nonagenar” (Editura Junimea) și cu ocazia aniversării a 90 de ani.

Aceasta este lista completă a numelor autorilor care vor fi premiați pe 12 noiembrie 2025 la Gala Națională „Scriitorii Anului”.

Sursa: https://www.bzi.ro/au-fost-desemnati-castigatorii-galei-nationale-scriitorii-anului-2025-care-au-fost-criteriile-de-selectie-5392445

Ultimă oră

Același autor