11.4 C
Iași
16 martie, 2026

Atenție la perne și la lumini! Somnul bebelușului, una din cele mai mari provocări din primul an de viață. Ce recomandă un consultant ieșean în somnul copiilor?

Ziua ar trebui să fie asociată cu lumină și cu zgomotele obișnuite ale casei, iar noaptea cu întuneric total și liniște, fără lumină de veghe, pentru a ajuta bebelușul să își regleze treptat ritmul natural de somn.

Potrivit acesteia, de cele mai multe ori părinții ajung să ceară ajutorul unui specialist după vârsta de patru luni, cel mai frecvent între cinci și șase luni, când copilul trece prin așa-numita regresie de somn. Practic, explică specialistul, ritmul circadian începe să se maturizeze și devine mai apropiat de cel al adulților. În consecință, somnul se structurează în cicluri, iar trezirile nocturne pot deveni mai frecvente.

„Și atunci copilașul, în loc să se trezească doar să mănânce și atât, se poate trezi la fiecare oră sau chiar la fiecare jumătate de oră. De aceea prima dată analizăm programul, mediul de somn, locul în care doarme, nivelul de luminozitate, temperatura, umiditatea și alți factori. Contează inclusiv cum este îmbrăcat bebelușul. Apoi verificăm și rutina de somn, pentru că bebelușul nostru are nevoie de o perioadă de relaxare și de conectare cu părintele. Înainte de somn nu putem, spre exemplu, să luăm un toddler care aleargă prin casă, să-l scoatem din activitate, să-l punem în pat și să avem pretenția să adoarmă în următoarele cinci minute. Avem nevoie de o rutină adaptată fiecărui temperament, fiecărui copilaș în parte”, a precizat Ioana Sfîrnaciuc.

Ioana Sfîrnaciuc, consultant certificat în somnul bebelușilor și al copiilor mici și colaborator în cadrul Arcadia – Spitale și Centre Medicale

O problemă frecventă cu care se confruntă părinții apare atunci când copilul adoarme în brațe sau la sân, dar se trezește imediat ce este transferat în pătuț. Specialistul spune că motivul este simplu: copilul are nevoie de același context în care a adormit pentru a putea continua ciclul de somn.

„Am avut un caz cu un copilaș care putea să doarmă chiar și o noapte întreagă dacă nu avea disconfort sau altă problemă. Totuși, se trezea la fiecare 35 de minute. De ce? Pentru că era adormit în brațe și apoi transferat în pătuț. El nu putea să tranziteze în alt ciclu de somn pentru că avea nevoie de același «mood» (astmosferă). Când întâmpinăm astfel de probleme intervenim și pentru schimbarea modului de adormire, dar la fel, este un proces care se face treptat, cu multă răbdare”, a explicat consultantul.

Singurul dispozitiv pe care îl recomand este aparatul de sunete albe

O altă greșeală frecventă, spune specialistul, este ideea că bebelușul trebuie obosit cât mai mult ziua pentru a dormi mai bine noaptea. În realitate, lucrurile funcționează exact invers, cu cât un copil este mai obosit, cu atât va dormi mai rău. Potrivit specialistului, supraoboseala poate duce la agitație, treziri dese sau dificultăți în a adormi. Totodată, specialistul spune că persistă și ideea că laptele matern nu ar fi suficient de hrănitor, motiv pentru care copilul s-ar trezi frecvent noaptea pentru a mânca. Din acest motiv, multe mame sunt sfătuite să renunțe la alăptare și să treacă la laptele praf, în speranța că bebelușul va dormi mai bine.

„Multe mămici sunt sfătuite să renunțe la alăptare pentru că, din cauza asta, copilul s-ar trezi des să mănânce, că laptele matern nu ar fi suficient de hrănitor și să treacă pe biberon cu lapte praf sau chiar lapte praf cu cereale. În realitate nu există nicio legătură între aceste lucruri. Se introduce lapte praf doar pentru că se crede că astfel copilul va dormi mai bine, nu pentru că ar exista o problemă reală de creștere sau o indicație medicală. De multe ori avem așteptări prea mari de la copii, fără să știm care este biologia somnului la această vârstă”, a subliniat Ioana Sfîrnaciuc.

În ultimii ani au apărut tot mai multe dispozitive care promit să ajute la adormirea bebelușilor: jucării care imită respirația, proiectoare de tavan, jucării cu lumini sau sunete. În practică însă, spune specialistul, acestea pot avea exact efectul opus.

„Pentru că au apărut tot felul de jucării care respiră, proiectoare de tavan sau jucării cu luminițe. Ce fac ele? De multe ori îl agită pe bebe și atât. La somn recomand mai degrabă conexiunea cu părintele, fie că punem o muzică liniștitoare, fie că citim o poveste. Contează foarte mult conexiunea unu la unu. Singurul dispozitiv pe care îl recomand este aparatul de sunete albe”, a specificat consultantul în somn.

„Somnul skin-to-skin ajută foarte mult și pe partea de alăptare”

De asemenea, pentru un somn mai odihnitor, specialistul recomandă reducerea stimulilor înainte de culcare. Cu aproximativ o oră înainte de somn în cazul bebelușilor și chiar două ore în cazul copiilor mai mari de un an, ar trebui reduși stimulii vizuali și auditivi: lumina din casă poate fi diminuată, iar televizorul sau jucăriile zgomotoase ar trebui oprite.

„Am întâlnit situații în care televizorul era lăsat pe fundal sau copilul se juca activ cu jucării foarte luminoase și zgomotoase chiar înainte de somn. Ce se întâmplă? Copilul intră în somn foarte agitat, se trezește des sau refuză să doarmă”, a explicat specialistul.

Ioana Sfîrnaciuc recomandă și somnurile de contact, mai ales în primele luni de viață. Contactul piele pe piele poate avea beneficii atât pentru copil, cât și pentru mamă.

„Somnul skin-to-skin ajută foarte mult și pe partea de alăptare, dar și la reglarea bebelușului, mai ales dacă îl doare burtica. Eu spun că ziua este pentru conectare și pentru somnul de contact, iar noaptea este pentru odihna fiecăruia”, a punctat acesta.

Bebelușul ar trebui să doarmă întotdeauna pe spate, fără perne sau pături în jur

Conform consultantului, un alt aspect important este stabilirea unui program de somn cât de cât predictibil, dar fără a deveni rigid. Bebelușii ar trebui treziți dimineața într-un interval relativ constant, între orele 6:00 și 8:00, pentru a ajuta la reglarea ritmului circadian. În ceea ce privește ora de culcare, nu este obligatoriu ca aceasta să fie foarte devreme, însă ideal ar fi ca adormirea să aibă loc între 20:00 și 21:00, deoarece după ora 22:00 este considerat deja destul de târziu pentru un copil mic.

„Sunt intervale testate și recomandate pe vârste. Ne uităm și la starea copilului, la semnele de oboseală, dar și puțin la ceas. Și cu timpul, mai ales după cinci-șase luni când copilul are aproximativ trei somnuri pe zi, programul începe să se așeze natural. Eu recomand mai degrabă să urmărim ferestrele de veghe și să avem o oră de trezire și una de culcare relativ constante”, a subliniat Ioana Sfîrnaciuc.

În ceea ce privește siguranța somnului, Ioana Sfîrnaciuc recomandă ca în primele șase luni, sau chiar până la un an, copilul să doarmă în aceeași cameră cu părinții, dar pe o suprafață separată. Dacă părinții aleg totuși să doarmă în același pat cu copilul, acesta ar trebui să fie poziționat între mamă și marginea patului, nu între ambii părinți, pentru a reduce riscul de supraîncălzire sau accidente. Bebelușul ar trebui să doarmă întotdeauna pe spate, fără perne sau pături în jur, ideal într-un sac de dormit.

„Încă din prima zi când venim acasă cu bebe putem introduce o rutină de somn seara. Diminuăm lumina, oferim o băiță, un masaj, conectare, practic facem câțiva pași care să îl ducă treptat către somn. Ziua, de pe la două-trei luni, putem introduce o rutină și pentru somnurile de zi. Până la două luni recomand ziua lumină și zgomote de fundal, iar noaptea întuneric total. Fără lampă de veghe încă din prima zi de viață, aceasta ar trebui folosită doar când schimbăm scutecul sau alăptăm”, mai spune specialistul.

Consultantul subliniază că nu există o rețetă universală pentru somnul copiilor. Fiecare copil are propriul ritm, iar cheia este adaptarea la nevoile lui și construirea unor rutine care să ofere predictibilitate, liniște și siguranță.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/atentie-la-perne-si-la-lumini-somnul-bebelusului-una-din-cele-mai-mari-provocari-din-primul-an-de-viata-ce-recomanda-un-consultant-iesean-in-somnul-copiilor–1843603.html

Ultimă oră

Același autor