Veste bună pentru pasagerii companiei românești AnimaWings. Aceștia primesc gratuit un meniu rece alcătuit din sandwich și o sticlă de apă, indiferent de tipul de bilet ales
Beneficiul este inclus în tariful de bază și se aplică tuturor claselor tarifare, inclusiv Economy.
AnimaWings operează în prezent zboruri interne între București și cinci oraşe importante ale României: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea și Suceava, cu frecvențe optimizate pentru deplasări rapide dus-întors în aceeași zi. Săptămânal, compania operează aproape 100 de zboruri între principalele centre urbane și economice ale României.
Potrivit companiei, pasagerii care aleg Business Class vor beneficia în continuare de un meniu diferențiat, precum și de o gamă extinsă de băuturi incluse (calde și reci), păstrând astfel avantajele specifice acestei clase.
Introducerea meniului gratuit vine și pe fondul unei creșteri constante a rezervărilor pe rutele interne. De la 1 octombrie 2025, numărul pasagerilor a crescut treptat, odată cu stabilizarea curselor lansate la începutul anului din București către Cluj-Napoca, Oradea și Iași și cu introducerea zborurilor către Timișoara și Suceava.
Conform datelor companiei, Timișoara și Cluj-Napoca sunt printre rutele cu cele mai mari creșteri și cu un grad ridicat de ocupare.