În 17 noiembrie 1944 a murit la București, la doar 28 de ani, bolnavă de tuberculoză și de inimă, Magda Isanos, una dintre cele mai valoroase poete interbelice – și nu numai – din România.
Dăm credit criticului și istoricului literar Paul Cernat, autorul unui mic medalion închinat memoriei poetei Magda Isanos: „S-a născut la Iași, pe 17 aprilie 1916, în familia unor medici. Absolventă de Drept și Filosofie, a practicat o vreme avocatura. Publicistă militantă, cu vederi de stânga și simpatii feministe, Magda Isanos a fost căsătorită (după un alt mariaj, foarte scurt) cu Eusebiu Camilar, împreună cu care au avut o fiică – scriitoarea Elisabeta Isanos. Primul volum de versuri (Poezii) i-a apărut în 1943, în plin război; alte două (Țara luminii, Cântarea munților), ca și drama Focurile, scrisă împreună cu Eusebiu Camilar, apar postum”.
Operă distrusă de bombe
Pe același fir (narativ): „Aproape toate manuscrisele i-au fost distruse într-un bombardament (iunie 1944) – o prietenă va salva doar un caiet cu câteva proze. Lirica ei vitală, panteistă și viguros-sentimentală, străbătută de o meditație neliniștită asupra vârstelor și de presentimentul morții, rămâne un reper influent în posteritate”. De revizitat. Magda Isanos este înmormântată la Cimitirul Bellu, sub o placă de marmură ce poartă un epitaf compus din versurile ei: „Oamenilor voiam să le las/sufletul meu drept pâine de popas,/drept livadă și cer./Tuturor acelora care nu mă cer/și nu mă cunosc, am venit să le fiu/o candelă pentru mai târziu”.
Salvată de mama-înger
Magda Isanos s-a luptat încă din copilărie cu probleme mari de sănătate. Avea doar un an și jumătate când un diagnostic dur – poliomielită – i-a bulversat existența. Îngrijită cu devotament de propria mama, Magda a înfruntat și a învins boala, sechelele acesteia fiind reduse la minimum. Și totuși, exceptând dificultatea locomotorie (avea un mers ușor șchiopătat), Magda a rămas de atunci cu o sănătate șubredă. Pe acest fond s-a instalat ulterior
care până la urmă a răpus-o.
Versuri pe curat
Năzuroasă și visătoare, poeta Magda scria doar noaptea. Nu-i plăcea să-și citească poeziile cu glas tare. Surorilor mai mici le cerea să-i copieze versurile „pe curat”, cu chenar în două culori, căci ea avea un scris ferm, dar „urât”. Când își vedea poeziile copiate caligrafic, zâmbea: „Dacă se vor găsi vreodată caietele astea, se va spune cu uimire: Ce scris pueril și ce gândire profundă!”. Din când în când, Magda își rupea caietele sau le ardea; pe unul l-a aruncat, într-o vară, în mare…
Val pentru lumea neagră
Mai jos, o mostră lirică marca Magda Isanos, întru pomenire și (re)actualizare:
„Aș vrea…
Aş vrea acest poem să-l ridic ca un val,
s-acopăr cu el partea neagră din lume,
totul să fie alb ca-ntr-un spital,
fără morţi, fără nume.
În vreme ce orele zilei, rotunde şi descrescând în lumină,
trec pe dinaintea mea şi se sfarmă-n grădină,
o, s-ar zice că toate se joacă-n lume,
numai eu cu meşteşugul meu neînţeles
stau aicea fără să cos, fără să ţes.
Cum voi găsi acestora toate un nume?”
80 de ani se vor fi împlinit în 17 noiembrie 2024 de la moartea poetei Magda Isanos.
„Aproape toate manuscrisele i-au fost distruse într-un bombardament (iunie 1944) – o prietenă va salva doar un caiet cu câteva proze”, Paul Cernat, istoric literar
„Lirica ei vitală, panteistă și viguros-sentimentală, străbătută de o meditație neliniștită asupra vârstelor și de presentimentul morții, rămâne un reper influent în posteritate”, Paul Cernat
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/magda-isanos-poeta-interbelic-tuberculoza-984382.html