12.8 C
Iași
16 martie, 2026

Anunțul momentului despre cumulul pensiei cu salariul! În ce condiții se taie 85% din pensie!

Proiectul legislativ care privește cumulul pensie-salariu la instituțiile de stat ar urma să intre în ședința de Guvern săptămâna aceasta. Ilie Bolojan a declarat că s-au obținut toate avizele necesare pentru acest proiect de lege care vizează pensia specială încasată de cei care lucrează și la stat. În instituțiile publice, cumulul pensiei cu salariul ar putea fi posibil doar dacă se ia în calcul renunțarea la 85% din valoarea pensiei speciale.

,,Cumulul pensiei cu salariul (în instituțiile publice) va fi posibil dacă renunți la 85% din valoarea pensiei, pensie specială. Dacă ai lucrat la pensie contributivă, și-ai făcut toată vechimea, nu e niciun fel de problemă. Avem cel puțin 15.00 de angajați în această situație și atunci noi trebuie să facem o reducere de personal în administrație, e anormal să dai un om care nu are altă sursă de venit și să ții un om care s-a pensionat la 50-52 de ani, s-a reangajat a doua zi la stat și care are, totuși, o sursă de venit, a declarat Ilie Bolojan.

A fost anunțată legea bugetului de stat în 2026

Potrivit proiectului Legii bugetului de stat în 2026, veniturile bugetare sunt estimate la aproximativ 391,7 miliarde lei, în timp ce cheltuielile ajung la 527,4 miliarde lei, ceea ce înseamnă un deficit de circa 135,7 miliarde lei. Documentul permite însă și credite de angajament de peste 712 miliarde lei. Statul continuă să cheltuiască mult peste veniturile sale. Guvernul propune pentru 2026 un buget care încearcă să împace două realități economice: pe de o parte, deficitul public rămâne foarte ridicat, iar, pe de altă parte, presiunea de a continua investițiile, precizează hotnews.ro. Veniturile din taxele și impozitele pe venit sunt împărțite între nivelurile administrației locale după o formulă clară:

Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, respectiv 127,7 miliarde lei, fiind proiectat să scadă la 5,1% din PIB în 2027. Statul preconizează venituri mai mari din încasările de TVA, de pe urma accizelor, a taxelor sau a amenzilor. Banii din încasările TVA vor merge la bugetele locale, precizează Guvernul.

Sursa: https://www.bzi.ro/anuntul-momentului-despre-cumulul-pensiei-cu-salariul-in-ce-conditii-se-taie-85-din-pensie-5493311

Ultimă oră

Același autor