După mai mult de 20 de ani după ce au fost emise titluri de proprietate pentru moștenitorii boierilor Bădărău, pentru suprafețe din Iași, Gorj și Botoșani, chiar instituția statului care verifică dosarele de retrocedare vine și cere anularea lor în instanță.
Motivul: la baza emiterii titlurilor stau acte suspecte. Sunt discutate titluri pe aproximativ 50 de hectare, valoarea terenurilor fiind uriașă. Descrierile faptelor din plângerea înaintată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăilor (ANRP) sunt revoltătoare și ridică o întrebare: cum a fost posibilă emiterea titlurilor când aceleași fapte erau cunoscute și atunci?
Titlurile ce se doresc anulate sunt emise pentru Adriana Ghelț (moștenitoare a Simonei Missir, fiică), Mircea Alexandru Geanău (moștenitor Missir, fiu), Dumitru Contoloru (două titluri) și Elisaveta Bădăreu.
Cazul Missir: o moștenire care nu mai exista
În documentele depuse la Judecătoria Iași, ANRP susține că retrocedarea a 10 ha către Simona Missir, una dintre moștenitoarele boierilor Bădărău, s-a făcut ilegal.
În anul 2003, acesteia i-au fost recunoscute drepturi pentru un teren de 10 ha moștenit de la Dan Bădărău, dar în anul 2011 a existat un contestatar în instanță. Acesta a adus probe că Missir nu este moștenitoarea legală și, în 2021, o instanță din București a emis o hotărâre definitivă.
„În anul 2003 doamnei Missir Simona i-au fost recunoscute drepturi în calitate de moștenitor al autorului Bădărău Dan, calitate care, ulterior, în anul 2021, a fost anulată de instanța de judecată” , se arată în plângerea formulată de ANRP la Judecătoria Iași. Explicația: cele 10 ha invocate de către Missir fuseseră vândute de către Dan Bădărău către Dumitru Beceanu. Moștenitorii acestuia au dovedit în instanță că nu Missir trebuie să beneficieze de teren.
Documentul menționează pasivitatea Comisiilor de Fond Funciar de la Iași, care nu au făcut demersuri pentru anularea titlului.
Cazul Geanău: 16 ha în Vișan
Este fiul Simonei Missir și i-a fost și lui anulată calitatea de moștenitor a familiei Bădăru odată cu anuarea acestei calități, în instanță, pentru mama sa.
Documentul depus de ANRP la instanță menționează că se dorește anularea unui titlu de proprietate eliberat de Comisia Județeană de Fond Funciar în anul 2003. Suprafața de teren invocată este de aproape 16 ha, terenul este în zona Vișan, comuna Bârnova.
La Contoloru este menționată moștenirea Adamachi
În cazul moștenitorului Dumitru Contoloru, ANRP invocă în analiza sa depusă la Judecătoria Iași și un uz de fals în privința terenurilor din zona Mihail Sadoveanu – Stațiunea de Cercetări Viticole – Ferma Adamachi. Peste 18 ha dintre acestea au fost tranzacționate după ce au ajuns la Contoloru.
Dreturile succesorale au fost cumpărate de către Vasile Pomârleanu, acesta a vândut ulterior terenurile către soțul fostei șefe a DIICOT Iulia Diaconu, Bogdan Cihodaru, Ioan Zapodeanu, Cătălin Crișu.
ANRP susține că documentele de retrocedare depuse în 2005 de către Dumitru Contoloru sunt suspecte.„Cu privire la cererea mai sus menționată (solicitare din 2005 către Comisia Județeană de Fond Funciar Iași – n.r.), echipa de control își exprimă rezerva asupra autenticității sale” , se arată în plângerea adresată Judecătoriei.În continuare sunt precizate explicațiile: semnăturile și formulările sunt diferite. O solicitare depusă de către Dumitru Contoloru la Comisia Județeană de Fond Funciar a fost considerată nulă pentru că este semnată de către un alt moștenitor al familiei, Danielescu. Dar acesta era decedat din anul 1970.
Este precizat și faptul că, în cazul lui Dumitru Contoloru, acesta este trimis în judecată pentru uz de fals în cazul moștenirii din Mihail Sadoveanu, într-un dosar penal din 2025. Contoloru s-ar fi solosit de un testament fals.
Pentru Dumitru Contoloru, ANRP solicită anularea unui titlu de proprietate din 2004 (Bănești, județul Gorj, 7 ha) și a unuia din 2008 (Târgu Jiu, 5,5 ha).
Anulare pentru Elisaveta Bădăreu la Botoșani
În cazul altor ramuri de moștenitori ai familiei Bădărău, ANRP cere în instanță anularea unui titlu pe 10 ha de teren emis de către Comisia Județeană de Fond Funciar pentru comuna Românești.
Ce spun specialiștii: în 1997, Alexandru Bădăreu, moștenitor al familiei Bădărău, a depus la Primăria Comunei Românești o cerere de retrocedare pe 10 ha. Doar că persoana era decedată din 1991, era imposibil să depună vreun act.
„Rezultă fără echivoc că cererea nu avea cum să fie formulată de domnul Bădăreu Alexandru în anul 1997, întrucât, așa cum am arătat, acesta decedase de mai bine de 6 ani de zile, în 1991. Deși existau suficiente date care nu permiteau, în mod legal, recunoașterea unor drepturi în favoarea doamnei Bădăreu Elisaveta, membrii celor două comisii de fond funciar (Comisia județeană Botoșani și comisia locală Românești – n.r.) nu au depus diligențele necesare în vederea clarificării aspectelor mai sus menționate, tratând cu superficialitate importanța documentelor de stare civilă prin modul în care au ales să verifice sau, mai degrabă, să nu verifice documentele în prezenta speță” , se mai spune în analiza celor de la ANRP.
Conform legislației, pentru că terenurile retrocedate au fost în domeniul public al statului, contestarea titlurilor se poate face oricând. Nu există un termen de prescripție.
Lista completă a terenurilor și titlurilor
Conform concluziei formulate la finalul plângerii de la Judecătorie, ANRP cere anularea titlurilor de moștenitor pentru următoarele persoane:
Simona Missir – Titlu 6/19.06.2003 – 10 ha teren cu vegetație forestieră – UAT Iași
Mircea Alexandru Geanău – Titlu 186465/21.04.2003 – 15,892 ha teren – UAT Iași
Dumitru Contoloru – Titlu 0010362/04.05.2004 și Titlu 1523214/06.09.2018 – 7,05 ha terenuri agricole – UAT Bănești (Gorj)
Elisaveta Bădăreu – Titlu 232/05.09.2002 – 10 ha teren cu vegetație forestieră – UAT Românești (Botoșani)
Dumitru Contoloru – Titlu 1512399/30.06.2008 – 5,5725 ha teren – UAT Târgu Jiu (Gorj)
Povestea din acte a moștenirii Bădărău
Alexandru Bădărău a fost prefect și primar al Iașului și a lăsat moștenire mii de hectare de pădure și sute de hectare de teren agricol în Constanța, Gorj, Vaslui și Iași.
Moștenirea lui a fost tranșată între cei trei fii – Dan, Mircea și Teodor – în instanță. Dan a primit trei optimi din avere, ceilalți doi frați câte două optimi, iar nepotul Alexandru Bădărau, care îi purta numele, o optime.
Din 1991, Simona Missir, fiica nelegitimă a lui Mircea Bădărau (ulterior adoptată de acesta) a început să depună cereri de retrocedare. A obținut certificate de moștenitor utilizând inclusiv un act de donație de la Teodor.
Missir și ulterior copiii ei Alexandru Geanău și Adriana Ghelț au primit terenuri în Iași de pe urma celor trei frați. De pe Mircea, Missir a primit 41 de hectare. Fiica ei a obținut înca 9 ha în Bucium. De pe Dan, Alexandru Geanău a obținut 50 de hectare.
Cea mai valoroasă moștenire este în Copou
Simona Missir a primit de pe autorul Teodor alte 50 de hectare în Vișan. Alexandru Bădărau, fiul lui Teodor, a fost moștenit de soție, care i-a concesionat drepturile avocatului Tudor Pricopi. Acesta a revendicat 50 de hectare în județul Botoșani.
În 1997, în schemă a intrat și Dumitru Contoloru. Nu e moștenitor de sânge, ci soțul unei descentente din familia de boieri Danielescu, din care provenea Verona Bădărău, soția lui Dan Bădărău.
Contoloru a cerut punerea in posesie pentru 46 de ha. Solicitarea a fost argumentată prin atestarea lui Contoloru drept moștenitor al ultimului reprezentant al familiei Veronei Bădăăru.
Istoricul: Contoloru este moștenitorul lui Constantin Daniels, fiul boierului Mugur Danielescu, fratele Veronei. La New York, Daniels ar fi încheiat un testament în 1999, numindu-l pe Contoloru ca legatar universal. Verona ar fi cumpărat în 1931 un teren de 46 de hectare de vie de la Teodor, fratele lui Dan. După aplicarea reformei agrare din 1945, soții Dan și Verona Bădăăru au rămas proprietari pe 60 de ha de teren arabil și 38,2 ha de vie în Copou, între actualul Liceu Agricol și Grădina Botanică. În 1949, ce a mai rămas din vechea moșie a fost confiscat de autoritățile comuniste.