Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru perioada 7–12 martie, care indică temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor.
În schimb, diminețile și nopțile vor fi marcate frecvent de ceață și nebulozitate joasă, mai ales în sud și est.
Sâmbătă noaptea – duminică dimineața (7 martie, ora 20:00 – 8 martie, ora 08:00)
În sudul și sud-estul țării cerul va fi variabil, iar spre finalul intervalului sunt posibile nebulozitate stratiformă sau ceață. În restul teritoriului cerul va fi în general senin. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări temporare în sudul Banatului.
Temperaturile minime vor coborî până la aproximativ -6 grade în estul Transilvaniei și vor ajunge la circa 6 grade în Dealurile de Vest.
Duminică (8 martie, ora 08:00 – 9 martie, ora 08:00)
Valorile termice se vor menține comparabile cu cele din ziua precedentă și vor fi, în general, peste mediile multianuale specifice perioadei. În sud și sud-est cerul va fi variabil, cu nebulozitate stratiformă sau ceață în prima parte a zilei și din nou pe timpul nopții.
În restul țării cerul va rămâne mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales noaptea, în sudul Banatului, unde rafalele pot ajunge la 50–55 km/h.
Temperaturile maxime se vor situa între 7 și 17 grade, iar minimele între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7 grade în sudul Banatului.