3.3 C
Iași
18 decembrie, 2025

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț

Anamaria Prodan a explicat că Laurențiu Reghecampf primește poze și videoclipuri cu fiul lor, dar se interesează și despre restul copiilor.

Întrebată despre pensia alimentară, Anamaria Prodan susține că nu are nevoie de nimic din partea nimănui, însă, își dorește că fiul ei să crească fără grija zilei de mâine, la fel ca și până acum.

„În ultimele luni, Laurențiu a înțeles că nu are legătură copilul cu nimic din ce s-a întâmplat între noi. Noi îi trimitem și eu și Bebe, în fiecare săptămână, absolut tot ce se întâmplă în viețile copiilor (…) Video, poze (…) Noi nu avem nevoie până la urmă de nimic. Eu, Anamaria Prodan, nu am avut nevoie de nimic în viața asta de nimeni. În schimb, copilul trebuie să trăiască la același nivel, la care l-a adus pe lume“, a declarat Anamaria Prodan pentru Un show păcătos.

Anamaria Prodan a făcut pace cu trecutul

Anamaria Prodan a explicat pentru Știrile Antena Stars că nu regretă nicio decizie luată până la momentul actual. Cu toate acestea, impresara susține că a făcut pace cu trecutul, iar acum nu îi mai taxează pe cei care i-au greșit.

Impresara a ajuns să creadă că oamenii loiali i-au fost trimiși de Dumnezeu în viață. Mai mult, Anamaria Prodan părăsește anul 2025 cu multe lecții învățate, printre care se numără și iertarea.

”Au fost alegerile mele conștiente, nu am de ce să le regret. Cred că la vremea respectivă îmi programasem viața pe ani înainte, nu știam să trăiesc în prezent, nu știam să mă bucur de prezent. Era această Anamaria Prodan în goana după faimă, avere. (…) A fost un cadou de la Dumnezeu să înțeleg cine îmi este loial, cine nu. Am învățat să iert și să mă rog pentru cei care mi-au făcut rău. Din momentul în care am scăpat de ultima parte rea din mine, absolut tot ce mi-am pus în cap și ce l-am rugat pe Dumnezeu să îmi dea, s-a împlinit”, a declarat Anamaria Prodan, la Știrile Antena Stars.

Sursa: https://www.bzi.ro/anamaria-prodan-si-laurentiu-reghecampf-s-au-impacat-impresara-a-facut-marele-anunt-5430180

Ultimă oră

Același autor