11 aprilie 2025, 16:17
O alunecare de teren s-a produs vineri în municipiul Iaşi, în zona unui complex rezidenţial, fără a se înregistra victime. Pământul a căzut într-o parcare din cartierul Păcurari, în apropierea unui bloc unde sunt locuinţe, dar şi spaţii de birouri.
Mai mulţi martori au precizat că alunecarea a fost resimţită puternic de oamenii care se aflau în blocul situat în apropiere.
Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, un zid de sprijin al unei parcări s-a prăbuşit, fără a fi înregistrate pagube materiale sau victime.
O autospecială de intervenţie din cadrul ISU s-a deplasat în zonă, fiind îngrădit perimetrul în care a avut loc alunecarea de teren.
Totodată, la faţa locului au venit şi specialişti din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Iaşi.
Dezvoltatorul care a construit blocul din zonă a declarat pentru Ziarul de Iaşi că vina aparţine proprietarilor din imobil, care ar fi deviat burlanele de evacuare, iar apa s-a infiltrat în pământul argilos.
În ultimii ani, în zonă au fost construite mai multe blocuri, iar mai mulţi proprietari de case au organizat proteste împotriva ridicării imobilelor.
Oamenii au avertizat că există pericolul surpării terenului.
Senatorul USR, Marius Bodea, a scris vineri pe Facebook că ”acest incident ar trebui să alarmeze Primăria Iaşi, dar şi instituţiile care au responsabilităţi în domeniul siguranţei construcţiilor”.
”Doar norocul a făcut ca niciun om să nu fie rănit în alunecarea de teren care a avut loc lângă un bloc nou din zona Păcurari. Tot spun de 10 ani neîntrerupt că haosul urbanistic va duce la dezastre. Am indicat şi această zonă, unde a avut loc acum alunecarea de pământ, ca fiind una cu probleme. Autorizarea de blocuri şi de clădiri înalte ar trebui să fie realizată cu mare reţinere, doar după studii geologice temeinice şi după ce dezvoltatorii imobiliari demonstrează că iau toate măsurile de protecţie şi sustenabilitate. Versantul acela trebuia stabilizat masiv. Din imaginile de dinainte de incident, vedem doar un zid subţire. Se evită costurile financiare cu preţul costurilor umane”, a precizat Marius Bodea.
Totodată, el i-a acuzat pe consilierii locali care au aprobat PUZ-urile din zonă că au făcut-o ”la comandă politică, fără o analiză de risc”.