-3.6 C
Iași
18 februarie, 2026

Alertă alimentară! Produs cu reziduuri de pesticide interzise în UE, retras de la comercializare din magazinele Lidl

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul ANSVSA, LUCSOR IMPEX SRL anunţă rechemarea de la consumatori a produsului stafide „Furnicuţa” , originare din Uzbekistan.

Sunt vizate loturile B115D126 şi B120D126.

„Lucsor Impex SRL informează publicul şi partenerii comerciali că procedura de rechemare a unor loturi de stafide „Furnicuţa” a fost iniţiată ca urmare a propriilor controale interne de calitate, desfăşurate în cadrul programului permanent de autocontrol al companiei. În urma acestor verificări proactive, au fost identificate urme de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană. Din responsabilitate faţă de consumatori şi în deplină transparenţă faţă de autorităţi şi parteneri, compania a decis retragerea voluntară a produselor vizate şi a notificat imediat instituţiile competente. Siguranţa consumatorilor reprezintă prioritatea principală a Lucsor Impex SRL”, au subliniat reprezentanţii companiei, într-un punct de vedere transmis Agerpres.

”Pentru LUCSOR IMPEX SRL, siguranţa în consum a produselor pe care le comercializăm reprezintă prioritatea noastră absolută. În urma verificărilor periodice de siguranţă alimentară, s-a depistat prezenţa unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană (Chlorpyrifos şi Profenofos)”, se arată în anunţul de retragere.

Potrivit sursei citate, sistemele interne de control sunt concepute tocmai pentru a detecta rapid orice potenţială neconformitate şi pentru a permite intervenţia promptă, înainte ca aceasta să poată genera riscuri.

Compania colaborează în continuare cu autorităţile şi cu partenerii comerciali pentru finalizarea eficientă a procedurii de rechemare şi retragere şi rămâne angajată să menţină cele mai înalte standarde de siguranţă şi calitate pentru produsele pe care le comercializează, au mai precizat reprezentanţii companiei.

Returnare produs fără bon fiscal: Clienții își primesc banii înapoi

Consumatorii sunt rugaţi să nu consume produsele din loturile menţionate şi să le returneze la magazinul de unde au fost cumpărate, urmând a primi contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Sursa: https://www.bzi.ro/alerta-alimentara-produs-cu-reziduuri-de-pesticide-interzise-in-ue-retras-de-la-comercializare-din-magazinele-lidl-5475068

Ultimă oră

Același autor