6.4 C
Iași
3 martie, 2024

Adrian Păduraru, despre emoțiile din scenă și în fața camerei, la podcastul „ALTCEVA cu Adrian Artene”: „E ca și cum de fiecare dată aș juca Hamlet”

Publicat: 26/11/2023, 19:06

În cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care a fost difuzat sâmbătă, 25 noiembrie 2023, pe contul de

, invitat a fost îndrăgitul actor Adrian Păduraru, care a vorbit despre viața și cariera sa, așteptări și visuri împlinite.

Jurnalistul Adrian Artene a invitat publicul podcastului ALTCEVA, să afle parcursul unui personaj căruia fanii i-au lipit pe veci eticheta „veșnicul îndrăgiostit Alexandru”, eroul peliculei „Declarație de dragoste”, care i-a adus consacrarea actorului Adrian Păduraru.

El a vorbit despre personajele pe care le-a interpretat, dar și despre emoțiile pe care le-a încercat în fața publicului.

„Am acceptat faptul că o parte din public te place, o altă parte nu, asta e. Nu sunt sociolog, nu știu (n.r. cum reacționează oamenii), dar am acceptat lucrul ăsta. Da, emoția este, voi fi capabil să le transmit oamenilor ce vreau să le transmit și în fiecare dintre personaje. Și eu am încă naivitatea de a pune (n.r. pe scenă) tot ce pot mai bun, e ca și cum de fiecare dată aș juca Hamlet – sunt acolo 100% fie că e vorba de un rol complex, fie că e vorba de un rol simplu, fie că e vorba de comedie. În paranteză aș preciza că eu sunt un actor de dramă care a jucat foarte multă comedie și în viața de de toate zilele” , povestește Adrian Păduraru.

„Sunt spectacole foarte frumoase, dar în săli mici de tot, lumea nu le știe”

Gazda podcastului, Adrian Artene, aduce aminte ca îndrăgitul actor a crescut, practic, cu îndrăgita generație din care fac parte Oana Pelea, Claudiu Istodor, Răzvan Popa și mulți alți actori proeminenți. Au fost vremuri în care „concurența era foarte mare”, iar numărul de actori care absolveau școlile de teatru era, mult mai mic decât în prezent.

„Noi noi eram înainte de 89, mai puțin de 2000 de actori în toată țara. Sigur, e foarte bună concurența, dar ca peste tot în viață, e vorba de măsură (…) Am jucat cu foarte tineri actori și în teatru, și în film – foarte buni – doar că posibilitatea de a se exprima e mai mică decât înainte. Ca să vedem că un actor e foarte bun – într-o comedie bulevardieră – trebuie să iasă la public, trebuie să își facă meseria. Sunt spectacole foarte frumoase, dar în săli mici de tot, lumea nu le știe. În săli de 50 de locuri, de 70 de locuri – sunt teatre independente care se zbat, se chinuie să scoată producții frumoase. Am văzut câteva foarte bune, foarte bune. Da, e greu să ajungă la conștiința publică sau la cunoștința publică lucrurile acestea, pentru că sunt spații foarte mici”, explică Adrian Păduraru.

El povestește experiența de la admitere, adăugând că „eram puțini și atunci profesorii aveau timp să se ocupe de noi”.

„Selecția era una extrem de riguroasă, vă dați seama. Am dat admitere pe patru locuri, patru locuri din toată țara și încă mai cred că am avut noroc” , povestește actorul.

El își amintește că în comisie erau Olga Tudorache, Dem Rădulescu, Marin Moraru, care păreau „intangibili, erau din Olimp, coborâți direct în sala de admitere și probabil că nu mai aveam voce”.

„Olga Tudorache mi-a spus: Dragă, ia și bea puțină apă și eu – în inocența mea – am răspuns: Mulțumesc, nu mi-e sete”, adaugă el.

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene”

Podcastul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit pe contul de

, acolo unde veți descoperi o discuție despre viața, activitatea și experiențele îndrăgitului

„Altceva cu Adrian Artene” este un podcast în care se rostesc cuvinte pătrunzătoare, iar invitații sunt lumini ce străpung întunericul. E „Altceva”, podcastul difuzat săptămânal – în fiecare sâmbătă, de la ora 19:00 -, și în jurul căruia s-a format o comunitate a oamenilor care vor să-și antreneze mintea și să-și hrănească sufletele. Comunitatea oamenilor normali, care nu au abandonat lecturile, care știu să asculte o muzică și cu inima, nu doar cu urechile, dar și comunitatea celor care extrag răspunsuri din tăcere și se bucură de o piesă de teatru ca de o zi de duminică. A acelora care cred că Dumnezeu ne-a creat pentru a arăta celorlalți bunătate și a lăsa în urma noastră opere de lumină.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

26 Nov, 20:43

Video –

26 Nov, 20:12

Sport –

26 Nov, 19:57

Ultima oră

Social –

26 Nov, 19:54

Știri externe –

26 Nov, 19:41

Actualitate –

26 Nov, 19:29

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/adrian-paduraru-despre-emotiile-din-scena-si-in-fata-camerei-la-podcastul-altceva-cu-adrian-artene-e-ca-si-cum-de-fiecare-data-as-juca-hamlet-20101142

Ultimă oră

Același autor