3 iunie 2025, 17:55
Peste 2.200 de candidaţi din străinătate au concurat pe cele 720 de locuri disponibile pentru studenţii străini la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, concurenţa cea mai ridicată fiind la Medicină Dentară, limba franceză, cu peste nouă candidaţi pe un loc.
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi a anunţat, marţi, că pentru cele 720 de locuri disponibile destinate studenţilor străini au fost depuse 2.256 de dosare.
Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la Medicină Dentară în limba franceză, unde 930 de candidaţi au aplicat pentru 100 de locuri, ceea ce înseamnă o concurenţă de 9,3 pe loc.
La Medicină în limba franceză, 688 de candidaţi au concurat pe 150 de locuri, adică o concurenţă de 4,6 pe loc.
La Medicina Dentară în limba engleză au fost 175 de aplicaţii pentru 70 de locuri (concurenţă de 2,5 pe loc).
La programul de Medicină Generală în limba engleză, s-au înregistrat 338 de aplicaţii pentru 200 de locuri, concurenţa fiind 1,7 pe loc.
Candidaţii admişi provin din 56 de ţări, iar peste 80 la sută dintre ei provin din cinci state: Franţa – 1.062 candidaţi (55 la sută din total), Tunisia – 122 candidaţi, Maroc – 70 candidaţi, Iran – 70 candidaţi şi Israel – 43 candidaţi. Alte ţări cu prezenţă semnificativă sunt Grecia, Regatul Unit, Cipru, Belgia, Canada sau Japonia.
UMF Iaşi a atras candidaţi de pe toate continentele, inclusiv din ţări precum India, Pakistan, Suedia, SUA, China, Nigeria, Australia, Kenya, Qatar, Noua Caledonie, Eritreea sau Sri Lanka.
”Concurenţa din acest an reflectă prestigiul internaţional de care se bucură UMF Iaşi. Numărul mare de candidaţi şi diversitatea ţărilor de provenienţă confirmă eforturile noastre constante în direcţia internaţionalizării şi a calităţii actului educaţional”, a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.
Înscrierea la concursul de admitere a candidaţilor internaţionali s-a făcut exclusiv on-line. Taxa de procesare a dosarului pentru înscrierea la concursul de admitere, cu taxă în valută, pentru anul universitar 2025-2026 este de 200 de euro.
Admiterea se bazează pe analiza dosarelor depuse de candidaţi. Dosarele au fost analizate de o comisie unică din cadrul universităţii.