14.1 C
Iași
3 noiembrie, 2025

Administrarea României: 55% dintre orașe nu îndeplinesc pragul minim de locuitori – doar 34% dintre orașele mici și 27% din comune se finanțeză din venituri proprii în proporție de măcar 50%

Potrivit raportului, există o discrepanță semnificativă între cerințele legislative pentru înființarea de comune/declararea de orașe și realitatea demografică a unor localități din România, în sensul în care multe dintre acestea nu s-ar mai încadra în categoria din care fac parte, dacă ar fi analizate din acest punct de vedere.

Auditorii au constatat, în urma analizelor făcute privind oraşele şi comunele, că valoarea ridicată a cheltuielilor de personal poate limita dezvoltarea acestora. În raport se arată că actualul cadru legislativ „nu oferă instrumentele necesare pentru a reorganiza eficient administraţia locală şi a răspunde nevoilor specifice ale comunităţilor”.

„La nivelul anului 2023, 119 oraşe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 oraşe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul respectiv”, arată raportul Curţii de Conturi. Potrivit legii, pragul minim pentru constituirea oraşelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori.

Raportul analizează și modul în care sunt gestionate resursele oraşelor şi comunelor, arătând că derogările legislative anuale, deşi menite să echilibreze bugetele locale, „pot influenţa pe termen lung autonomia financiară a UAT-urilor”.

„În anul 2023, doar 27% dintre comune şi 34% dintre oraşele mici au reuşit să se finanţeze din venituri proprii în proporţie mai mare de 50%. Totuşi, capacitatea de finanţare din venituri proprii a crescut de la an la an în perioada 2021-2023, mai mult în cazul comunelor decât în cazul oraşelor mici. Ponderea ridicată a cheltuielilor de personal poate indica limitarea resurselor unui UAT pentru dezvoltare, semnalează auditorii. În anul 2023, doar 31% dintre comune au reuşit să îşi susţină cheltuielile de personal din veniturile proprii analizate, în scădere semnificativă faţă de 2022 (52%) şi 2021 (44%). În ceea ce priveşte oraşele mici, 76% şi-au susţinut cheltuielile de personal din veniturile proprii analizate în anul 2023, 85% în anul 2022 şi 81% în anul 2021”, informează Curtea de Conturi.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/administrarea-romaniei-55-dintre-orase-nu-indeplinesc-pragul-minim-de-locuitori-doar-34-dintre-orasele-mici-si-27-din-comune-se-finanteza-din-venituri-proprii-in-proportie-de-macar-50–1809599.html

Ultimă oră

Același autor