Un copil în vârstă de un an și nouă luni a murit sâmbătă, 7 martie 2026, la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, iar familia acuză medicii că nu i-ar fi oferit tratamentul necesar atunci când a fost adus prima dată la unitatea medicală.
Mama băiețelului, Mioara Tudorache, din comuna Țibana, susține că a mers cu fiul său la spital încă de joi, 5 martie, deoarece micuțul avea febră. Potrivit acesteia, medicii i-au făcut analize, i-au administrat o perfuzie și i-au spus că poate merge acasă, recomandându-i să revină luni, 9 martie, pentru control.
Femeia afirmă însă că starea copilului s-a agravat în următoarele zile. Sâmbătă, băiețelul a fost adus din nou la spital, de această dată în stare gravă, după ce fusese preluat cu elicopterul SMURD.
„Când am ajuns la spital mi-au spus să mai aștept, că și-a revenit și că o să mă interneze cu el. Nu a trecut nici jumătate de oră și mi-au spus că a murit”, a povestit mama copilului.
Potrivit documentelor medicale primite de familie după primul consult, diagnosticul stabilit pe 5 martie a fost „sinovită acută tranzitorie șold drept”. În fișa de examinare sunt menționate mai multe proceduri, printre care analize, administrarea de Paracetamol intravenos, radiografie la bazin și șoldul drept și consult ortopedic.
Familia susține însă că micuțul avea în continuare febră atunci când a fost trimis acasă și consideră că acesta ar fi trebuit internat pentru monitorizare și tratament.
„Vreau să răspundă cei vinovați. Dacă îl țineau în spital, copilul meu nu murea”, spune mama îndurerată.
Și sora copilului, Georgiana Buchilă, afirmă că starea băiețelului s-ar fi agravat după ce a primit perfuzia și că, atunci când a fost preluat de elicopterul SMURD, acesta era încă în viață, însă inconștient.
Trupul copilului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, iar familia cere explicații și o anchetă pentru a stabili dacă au existat erori medicale în acest caz.
Sursa: https://www.asingorj.ro/acuzatii-grave-dupa-moartea-unui-copilas-daca-il-internau-traia/