4.6 C
Iași
7 martie, 2026

Academia Română pregătește deschiderea unei filiale la Chișinău: Proiectul se află în dezbaterea Senatului. Unirea academică

„Vom fi într-o alianță foarte rodnică, foarte productivă pentru oamenii de știință atât de la Chișinău, cât și din București. Când proiectul va fi adoptat și aprobat, Academia Română va putea să deschidă o filială la Chișinău, așa cum are, în momentul de față, filiale doar în trei orașe mari istorice din România: Iași, Cluj și Timișoara”, a declarat acad. Mircea Dumitru.

Vicepreședintele Academiei Române a precizat că proiectul reprezintă rezultatul colaborării directe dintre conducerea celor două instituții academice.

„Viitorul Republicii Moldova este alături de România, în primul rând în Uniunea Europeană, iar proiectul și parcursul european al Republicii Moldova sunt deja lucruri certe. Următorii ani trebuie să aducă o compatibilizare deplină a instituțiilor de la Chișinău cu cele europene”.

Spațiu cultural comun

Președintele Academiei de Științe a Moldovei a subliniat că deschiderea filialei reprezintă o etapă firească în consolidarea relațiilor academice dintre cele două state. „În vederea consolidării și aprofundării relației dintre cele două academii-surori, susținem proiectul de lege care prevede crearea, la Chișinău, a unei filiale a Academiei Române și ne exprimăm speranța că acesta va fi pus în dezbatere în Senatul României în cel mai scurt timp”.

„În prezent, eforturile comunității academice de pe ambele maluri ale Prutului sunt orientate spre edificarea unui spațiu cultural, științific și spiritual comun, întemeiat pe valori autentice, tradiții și aspirații împărtășite”, a subliniat acad. Ion Tighineanu pentru agenția de știri a Republicii Moldova.

Academicianul a amintit și dimensiunea istorică a cooperării academice românești, menționând că anul 2026 marchează două repere importante. Se împlinesc 160 de ani de la înființarea Academiei Române și 65 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei.

„Printre membrii fondatori ai Academiei Române, în anul 1866, s-au numărat și trei personalități originare din Basarabia: Alexandru Hâșdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu. Aceștia au reprezentat Basarabia în rândul celor 21 de membri fondatori ai Societății Literare Române, instituție care avea să devină ulterior Academia Română”.

Chișinău, un pol al orașelor românești

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, a apreciat inițiativa drept un moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru spațiul românesc comun. „O susțin cu două mâini, fiindcă nu există nicio rivalitate între academie și universități. Fiecare își are rolul său și atunci când vorbim de rolul academiei de științe ori al universităților ne dorim același lucru”.

„Cred eu că deschiderea acestei filiale este transmiterea unui mesaj. Chișinăul apare printre cei trei poli ai orașelor românești. Nu este privită Republica Moldova aparte. Chișinău este al doilea oraș românesc după București, ca populație. Va fi un eveniment simbolic deschiderea acestei filiale, este o idee fantastică”, a declarat rectorul.

Sursa: https://www.napocanews.ro/2026/02/academia-romana-pregateste-deschiderea-unei-filiale-la-chisinau-proiectul-se-afla-in-dezbaterea-senatului-unirea-academica.html

Ultimă oră

Același autor