5.3 C
Iași
3 martie, 2024

Academia Română îi răspunde lui Alexe: Participăm la redeschiderea Bojdeucii lui Creangă dacă a revenit la starea autentică

Reprezentanţii Academiei Române vor participa la redeschiderea pentru public a

de la Iaşi după ce se vor asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru revenirea acestui monument al Patrimoniului naţional la starea sa autentică. Șeful CJ Iași respinsese criticile Academiei și îi invitase pe reprezentanții instituției la inaugurare.

Precizările apar într-un răspuns al Biroului Prezidiului Academiei Române la o scrisoare deschisă a preşedintelui CJ Iaşi, Costel Alexe.

”Vă informăm că Biroul Prezidiului Academiei Române va accepta să participe la redeschiderea pentru public a Bojdeucii lui Ion Creangă după ce ne vom asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru revenirea acestui preţios monument al Patrimoniului naţional la autenticul său, aşa cum v-am solicitat. Altfel, monumentul rămâne compromis din punct de vedere cultural şi patrimonial”, a transmis Academia.

Reprezentanţii forului academic mai spun că o rezolvare ”favorabilă” în cazul Bojdeucii din Ţicău ar putea conduce şi la posibilitatea de a discuta un viitor parteneriat pentru reabilitarea Casei memoriale „Vasile Alecsandri” din Mirceşti.

”O rezolvare favorabilă a acestei situaţii îngrijorătoare a Bojdeucii din Ţicău, în care este obligatoriu să fie consultaţi şi implicaţi profesionişti ai restaurării – nu ai ‘modernizării’, cum spuneţi că a fost obiectul proiectului – ar putea conduce şi la posibilitatea de a discuta un viitor parteneriat între Academia Română şi Consiliul Judeţean Iaşi pentru reabilitarea, împreună, a Casei memoriale ‘Vasile Alecsandri’ din Mirceşti. Ne păstrăm încrederea că veţi acţiona prompt, astfel încât să răspundeţi aşteptărilor Academiei Române şi ale numeroşilor oameni de cultură responsabili din această ţară”, precizează Academia Română.

Pe 24 noiembrie, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a făcut un apel la conducerea Academiei Române pentru a participa ca partener la salvarea unui alt obiectiv cultural important, Casa Memorială ”Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, aflată în stare avansată de degradare după ce Academia a câştigat-o în instanţă.

„Fac apel la Biroul Prezidiului Academiei Române să întreprindă demersurile necesare pentru a putea salva un alt obiectiv de patrimoniu important pentru comunitatea ieşeană – ‘Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri’ de la Mirceşti, pe care Academia Română le-a câştigat prin hotărâre judecătorească, dar nu le-a preluat efectiv, rămânând tot în folosinţa judeţului Iaşi. După 14 ani de blocaj în ceea ce priveşte situaţia imobilului, Consiliul Judeţean Iaşi a înaintat Academiei Române o nouă soluţie de rezolvare a situaţiei, dar la care nu a primit încă răspuns”, afirma preşedintele CJ Iaşi, în scrisoarea deschisă adresată Academiei Române.

Pe 23 noiembrie, conducerea Academiei Române a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, în care îi cerea să întreprindă tot ce se poate pentru ca Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău să revină „la autenticul său” şi să rămână un simbol identitar românesc, „un reper distinct al spiritului locului” şi, deopotrivă, o atracţie culturală deosebită.

„Casa de acum, renovată dincolo de limita kitsch-ului, a amuţit şi şi-a pierdut căldura. Ea nu mai vorbeşte despre o epocă importantă pentru memoria noastră culturală. Însemnele identitare au dispărut. Adânca tristeţe şi justificata revoltă a oamenilor de bun simţ izvorăsc din constatarea că o epocă a marilor libertăţi şi a unei incredibile expansiuni tehnologice pare să pună în primejdie multe vestigii ale culturii şi istoriei românilor, simboluri care au supravieţuit atrocităţii războaielor, calamităţilor naturale şi regimului comunist”, a arătat Academia.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/academia-romana-ii-raspunde-lui-alexe-participam-la-redeschiderea-bojdeucii-lui-creanga-daca-a-revenit-la-starea-autentica-2595987

Ultimă oră

Același autor