5.8 C
Iași
5 martie, 2026

A fost semnat Certificatul de Urbanism pentru cei 37 de km dai Autostrăzii A13 Braşov-Bacău aflaţi pe teritoriul judeţului Braşov

”Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a semnat miercuri, 4 martie, Certificatul de Urbanism pentru Autostrada A13 Braşov-Bacău, aferent amplasamentului situat pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov. Certificatul a fost în prealabil avizat de arhitectul-şef al judeţului, Alexandra Săliştean”, anunţă joi CJ Braşov.

Terenurile afectate de traseul autostrăzii, care în judeţul Braşov se desfăşoară pe o lungime de 37 km, includ imobile situate preponderent în extravilanul localităţilor Codlea, Hălchiu, Braşov, Bod, Sânpetru, Hărman, Prejmer şi Teliu, fiind atât suprafeţe din domeniul public, cât şi terenuri private care aparţin unor persoane fizice şi juridice.

”Practic, s-a încercat evitarea străpungerii intravilanelor delimitate de planuri urbanistice generale şi planuri urbanistice zonale aprobate conform legii, cât şi evitarea afectării altor construcţii existente autorizate. Doar municipiul Braşov este traversat pe intravilan de traseul autostrăzii”, menţionează CJ Braşov.

Beneficiara Certificatului de Urbanism este Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) SA, prin firma de proiectare SC Consitrans SRL, care urmează să întocmească Studiul de Fezabilitate, în baza avizelor şi acordurilor obţinute de la autorităţile competente pentru fiecare domeniu. Prin aprobarea Studiului de fezabilitate sunt stabiliţi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei şi se poate avansa către etapa de expropriere a terenurilor şi apoi de obţinere a Autorizaţiei de Construire.

„În urma avizelor favorabile emise de cele opt primării pe teritoriul cărora se desfăşoară traseul viitoarei şosele de viteză, am emis Certificatul de Urbanism pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Braşov-Bacău. Le mulţumesc colegilor primari pentru sprijinul acordat proiectului. La nivelul Consiliului Judeţean, susţinem toate demersurile procedurale pe care CNIR SA le are de realizat în perspectiva lansării etapei de execuţie pe care o aşteptăm cu toţii. Această autostradă este un obiectiv de infrastructură extrem de important la nivel regional şi naţional, având în vedere că va asigura o conexiune rapidă între centre economice importante, Braşov şi Bacău”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Sectorul Braşov-Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu tronsonul Sibiu-Făgăraş-Braşov printr-un nod de mare viteză care va fi construit în zona de nord a municipiului Codlea, unde va fi şi intersecţia cu Autostrada A3 Bucureşti-Braşov.

Potrivit CNIR SA, în privinţa traseului A13 în judeţele Braşov şi Covasna, au fost avute în vedere evitarea rezervaţiilor naturale unde construcţiile sunt interzise şi devierea traseului cu aproximativ 12 kilometri ca urmare a constrângerilor şi restricţiilor din zona poligonului Carfil de la Hărman.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-fost-semnat-certificatul-de-urbanism-pentru-cei-37-de-km-dai-autostrazii-a13-brasov-bacau-aflati-pe-teritoriul-judetului-brasov–1840473.html

Ultimă oră

Același autor