Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire nr. 28/03.04.2026 pentru obiectivul „Reabilitare linie de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa I, Electrificare, Lot 1 – Lucrări de electrificare”, a anunțat CFR Infrastructură Iași.
Investiția care vizează electrificarea și reabilitarea căii ferate M500 Dărmănești – Vicșani – Frontieră Ucraina este împărțită în două etape. În etapa 1 sunt prevăzute electrificarea liniei între cap Y Dărmănești și cap Y Vicșani (lot 1), precum și lucrări de reabilitare a podului peste râul Suceava din stația Dornești (lot 2). Ulterior, în etapa a 2-a, vor fi executate lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră.
Pentru, respectiv electrificarea liniei între cap Y Dărmănești și cap Y Vicșani, există un contract de proiectare și execuție semnat din august 2025 cu Asocierea RailEC, formată din Alstom Transport S.A. – lider și A&S Turism Construct S.R.L. Valoarea contractului este de aproximativ 117 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Mecanismul de Interconectare Europeană (CEF).
CFR Infrastructură precizează că, la data de 26 august 2025, a fost semnat cu asocierea formată din Alstom Transport S.A. și S.C. A&S TURISM CONSTRUCT S.R.L., denumită „Asocierea RailEC”, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră” – Etapa 1, Electrificare, Lot 1 – Lucrări de electrificare.Durata contractului este de 26 de luni, din care opt luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor.
Referitor la lucrările de reabilitare a podului peste râul Suceava, CFR Infrastructură Iași a anunțat că a fost atribuit recent contractul asocierii formate din EUROPAN PROD S.A. – lider de asociere, CONFER GROUP S.R.L. și PRO AMI’S CONSULTING S.R.L.Potrivit comunicatului, principalele obiective ale lotului 1 sunt: lucrări de electrificare a liniei de cale normală pe o lungime de 30,313 km, între cap Y Dărmănești (km 458+179) – cap Y Vicșani (km 488+492); lucrări la suprastructura liniei c.f.; lucrări pentru instalațiile de semnalizare; relocare / subtraversare utilități care interferează cu proiectul de electrificare.
În ceea ce privește lotul 2, obiectivele principale sunt: consolidarea elementelor infrastructurii existente; înlocuirea suprastructurii existente cu suprastructură nouă cu grinzi metalice sudate; suprastructura de cale ferată pe pod va fi nouă de linie încălecată tip 65; înlocuirea parapetului pietonal și a platelajului metalic de pe trotuare și de pe traverse, între contrașine; cămășuirea elevației tuturor elementelor infrastructurii; refacerea drenurilor din spatele culeelor; adaptarea racordărilor culeelor cu terasamentele; repararea sferturilor de con, a scărilor de acces din spatele culeelor și amenajarea parapetului de siguranță pe zidurile întoarse ale culeelor.Conform Autorizației de Construire, durata de execuție pentru lucrările de electrificare aferente lotului 1 este de 18 luni. Reprezentanții CFR Infrastructură Iași estimează că lucrările de electrificare vor fi finalizate în cursul anului 2027, în funcție de data demarării efective a execuției.
Emiterea autorizației de construire reprezintă un nou pas în implementarea investiției privind modernizarea conexiunii feroviare pe tronsonul Dărmănești – Vicșani – Frontieră Ucraina, proiectul fiind derulat etapizat, cu lucrări de electrificare și intervenții de reabilitare în prima fază.