-4.7 C
Iași
25 decembrie, 2025

Momentul în care un șofer beat intră cu un BMW într-o casă din Satu Mare (VIDEO)

Lovitura a fost extrem de puternică, iar casa a suferit avarii serioase, inclusiv la nivel structural, spune proprietarul casei. Accidentul s-a produs în jurul orei 05:30, în satul Petin, din comuna Păulești, relateazăpresa locală din Satu Mare.

Proprietarul casei mai susține că, imediat după producerea accidentului, șoferul i-ar fi cerut să nu sune la 112 și să nu anunțe Poliția, propunând o înțelegere amiabilă. Păgubitul a refuzat și a sunat la 112, considerând că este vorba despre o posibilă infracțiune.

La fața locului au intervenit două echipaje de Poliție, care l-au preluat pe șofer și l-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru recoltarea de probe biologice. Proprietarul imobilului afirmă însă că șoferul nu ar fi fost testat cu aparatul etilotest la locul accidentului.

Ulterior, păgubitul a apelat din nou la 112 pentru a solicita prezența unui criminalist pentru efectuarea cercetării la fața locului și ridicarea probelor, precizând că intenționează să depună plângere pentru distrugere. Acesta susține că operatorul de la dispecerat i-ar fi reproșat apelul, asigurându-l că polițiștii se vor întoarce.

Înainte ca o echipă de criminaliști să ajungă la fața locului, un frate al șoferului ar fi intervenit cu un utilaj de tip buldoexcavator și ar fi ridicat autoturismul avariat, fără ca accidentul să fi fost documentat tehnic prin planșe fotografice sau alte proceduri specifice.

Disperat, proprietarul locuinței spune că se teme să mai intre în casă, din cauza avariilor structurale produse în urma impactului.

„Așa ceva nu se poate, să nu vină nimeni de la Poliție să ia probe. Eu cum am să dovedesc că mașina omului mi-a lovit casa? Eu am făcut fotografii și am filmări video, dar nu știu dacă vor fi probe admisibile în instanță. Este incredibilă această situație. Nici nu am curajul să intru în casă, să dorm. A lovit exact peretele de la dormitorul meu, unde dorm cu familia”, a declarat proprietarul imobilului.

Proprietarul imobilului avariat, Attila Bertici, este aventurier și vlogger pasionat de călătorii.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/social/momentul-in-care-un-sofer-beat-intra-cu-un-bmw-intr-o-casa-din-satu-mare-video/

Ultimă oră

Același autor