Strălucitoare, purtând o rochie cu aspect metalic, Nadia Comăneci a transmis urările atât în limba engleză, cât și în limba română, într-un mesaj care a emoționat comunitatea sportivă și nu numai:
„Sărbători fericite vouă, familiilor voastre, prietenilor voştri şi să aveţi un an 2026 extraordinar, care este de asemenea an olimpic. Sărbători fericite! Sărbători frumoase alături de cei dragi. Multă sănătate vă doresc şi un an minunat! La mulţi ani!”
Mesajul vine într-un moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru sportul românesc. În anul 2026 se împlinesc 50 de ani de la momentul istoric al primului „10 perfect” din gimnastica olimpică, obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, performanță care a schimbat definitiv istoria acestui sport și a transformat-o într-un simbol mondial al excelenței.
Pentru a marca acest jubileu, Guvernul României a declarat anul 2026 drept „Anul Nadia Comăneci”, în semn de recunoaștere a impactului uriaș pe care marea campioană l-a avut asupra sportului românesc și internațional. Totodată, autoritățile au anunțat organizarea unei gale aniversare dedicate Nadiei Comăneci, programată pentru 29 mai 2026, eveniment care va celebra cariera și moștenirea „Zeiței de la Montreal”.
Prin mesajul său de Crăciun, Nadia Comăneci a reușit încă o dată să transmită optimism, eleganță și inspirație, reamintind că valorile sportului – perseverența, speranța și excelența – rămân actuale, chiar și la o jumătate de secol de la cea mai mare performanță din istoria gimnasticii.