Prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, subliniază că soluția există: înainte de a se prezenta la UPU, ieșenii se pot adresa medicului de familie sau, dacă acest lucru nu este posibil, pot apela la cele 23 de centre de permanență din județ, printre care trei din municipiul Iași, toate funcționând non-stop și în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași, oferind astfel asistență medicală rapidă și adecvată.Lista centrelor de permanență din județul Iași poate fi consultată aici .
Conform medicului, orice lovitură care cauzează o plagă sau o contuzie poate fi tratată la un centru de permanență, unde medicul va decide dacă sunt necesare investigații suplimentare sau dacă trebuie apelată ambulanța.
„Dacă este vorba de o problemă minoră, aceasta va fi tratată local. De asemenea, centrele de permanență pot prelua cazuri de viroze sau stări de rău după mese copioase, cum ar fi greața, vărsăturile sau diareea cauzate de consumul excesiv de grăsimi și dulciuri”, a declara dr. Cimpoeșu.
Centrele pot realiza consultații prin telemedicină și elibera documente medicale
Contactați de „Ziarul de Iași”, reprezentanții DSP Iași precizează că, în afara orelor obișnuite de program ale cabinetelor de medicină de familie, sunt disponibilecentrele de permanență oferă asistență medicalăpentru afecțiuni acute sau subacute și pentru urgențe medico-chirurgicale, în limita competențelor medicului de familie. Potrivit acestora, serviciile includ administrarea tratamentelor injectabile sau perfuzabile recomandate de medicul de familie sau specialist, precum și a medicației necesare în situații de urgență, conform indicațiilor medicului din cadrul centrului. De asemenea, centrele pot realiza consultații prin telemedicină și elibera documente medicale. Prin aceste activități, centrele de permanență contribuie la degrevarea unităților de primiri urgențe de cazurile non-critice
„Prin urmare, încurajăm populația să se adreseze centrelor de permanență din județul Iași, unde există servicii medicale de calitate, oferite de medici de familie, în afara programului normal de lucru. Prin prezentarea la centrele de permanență, se contribuie la decongestionarea Unităților de Primiri Urgențe, permițând personalului medical din spitale să intervină prompt în cazurile critice”, au transmis reprezentanții DSP.
Reprezentanții DSP subliniază că activitatea centrelor de permanență este esențială, întrucât asigură continuitatea asistenței medicale, menține îngrijirea pentru pacienții cu afecțiuni cronice, crește gradul de acces la servicii medicale și contribuie la reducerea presiunii asupra unităților de primiri urgențe (UPU).
„Direcția de Sănătate Publică Iași a încheiat, la data de 1 aprilie 2025, un protocol de colaborare cu Casa de Asigurări de Sănătate Iași, Serviciul de Ambulanță Județean Iași, Unitatea de Primiri Urgențe „Sf. Spiridon”, Colegiul Medicilor Iași și reprezentanții celor 23 de centre de permanență din județ. Acest parteneriat vine în sprijinul populației și are ca obiectiv principal consolidarea unui cadru operațional eficient pentru asigurarea continuității serviciilor medicale primare, în afara programului normal de lucru al cabinetelor medicale”, au adăugat aceștia.