Incidentul violent s-a petrecut, miercuri seară, în satul Cristeşti, comuna Puieşti, din judeţul Vaslui. Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost găsit înjunghiat pe marginea unui drum, autorităţile fiind alertate.
La locul indicat victima a fost găsită conştientă, însă în stare gravă, după ce a pierdut mult sânge.
„Prezintă trei plăgi înjunghiate la nivelul hemitorcelui stâng posterior cu sângerare abundentă. Au intervenit două ambulanţe SAJ coordonate de medicul de gardă. După stabilizare hemodinamică şi respiratorie, victima a fost transportată în regim de urgenţă la Spitalul Municipal Bârlad”, au declarat oficialii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Autorităţile judiciare urmează a stabili împrejurările în care tânărul a fost înjunghiat.