1.4 C
Iași
20 decembrie, 2025

Ceaţa dă peste cap traficul pe Aeroportul din Iaşi, pentru a doua zi la rând. Trei zboruri, redirecţionate. Curse anulate

Cursa WizzAir Iaşi-Eindhoven, care urma să decoleze la 11.55, a fost anulată. Totodată au fost anulate zborurile TAROM Otopeni-Iaşi şi Iaşi-Otopeni.

Cursele aeriene Ryanair de la Bruxelles şi Dublin nu au putut ateriza la Iaşi şi au fost redirecţionate către aeroportul Otopeni.

De asemenea, un avion al companiei WizzAir care venea de la Larnaca s-a rotit de câteva ori deasupra Iaşiului, dar în cele din urmă s-a decis ca aeronava să aterizeze la Cluj-Napoca.

Alte două avioane ale Wizz Air, de la Milano şi Tel Aviv, se află în aşteptare, în apropiere de Iaşi, iar cel mai probabil vor fi redirecţionate către un alt aeroport din ţară.

Aeroportul din Iaşi a fost afectat şi în cursul serii de vineri, când mai multe zboruri au fost afectate, tot din cauza ceţii.

ANM a emis cod galben de ceaţă sâmbătă pentru întreg judeţul Iaşi, până la ora 14.00.

Sursa: https://reporteris.ro/actualitate/administratie-locala/ceata-da-peste-cap-traficul-pe-aeroportul-din-iasi-pentru-a-doua-zi-la-rand-trei-zboruri-redirectionate-curse-anulate/

Ultimă oră

Același autor