1.5 C
Iași
20 decembrie, 2025

Un alpinist român în vârstă de 57 de ani a murit în timpul unei expediții pe vulcanul Ojos del Salado din Chile

Un alpinist român în vârstă de 57 de ani a murit în timpul unei expediții pe vulcanul Ojos del Salado din Chile, cel mai înalt vulcan activ din lume. Echipele speciale ale carabinierilor chilieni încearcă recuperarea trupului dintr-o zonă extrem de dificilă.

Incidentul a fost semnalat miercuri seara autorităților chiliene, după ce bărbatul s-a prăbușit în timpul coborârii, la o altitudine de aproximativ 6.540 de metri, notează Mediafax.

Potrivit informațiilor furnizate de Carabineros, alpinistul făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni români aflați într-o expediție autorizată.

Însoțitorii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut succes, scrie publicația Meganoticias.

Grupul era format din patru cetățeni români

Din cauza altitudinii și a terenului periculos, aceștia nu au reușit să coboare trupul decât câțiva metri, după care au coborât pentru a cere ajutor.

Echipele GOPE, structura specializată a Carabinierilor chilieni, au urcat în cursul nopții până la tabăra de bază, unde au discutat cu membrii expediției.

Operațiunea de recuperare a fost reluată joi dimineață, cu intervenții pe rând, din cauza riscurilor majore la acea altitudine.

Autoritățile au precizat că grupul era format din patru cetățeni români: victima, un ghid montan de 62 de ani, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 54 de ani.

Tras arduo ascenso hasta los 6.520 metros de altura sobre el nivel mar, debió llegar Carabineros GOPE Atacama y rescatistas de la zona, para bajar el cuerpo del excursionista de nacionalidad rumana, fallecido luego de hacer cumbre en el volcán Ojos del Salado.#OrdenyPatriapic.twitter.com/waG4qF44MS

— Carabineros Atacama (@CarabIIIRegion)December 19, 2025

Sursa: https://www.bzi.ro/un-alpinist-roman-in-varsta-de-57-de-ani-a-murit-in-timpul-unei-expeditii-pe-vulcanul-ojos-del-salado-din-chile-5431142

Ultimă oră

Același autor