Pentru a încerca o explicațiune la treaba asta, noi am zice că trebuie mers olecuță mai în spate, ca timp. Cam, așa, pe la vremea lui Sântilie, când se coc merele de vară și perele sântiliești, mai precis. Era vremea când prin partid, printre liberalii mai influenți, se colectau impresiile, marea majoritate negative, evident, despre numirea ca menistru la unul din cele mai bănoase ministere a unui personagiu din afara partidului: Dragoș Pâslaru la Fonduri evropenești.
Bun, acuma știm că acesta a fost numit de Bolo în baza relației bune pe care acesta, ca bihorean, o are cu sălăjeanul foarte influent la Brusăl Dacian Cioloș, Pâslaru fiind din partidulețul lui Cioloș de altfel, acesta fiind susținut și de cercuri influente de acolo. Doar că mulți liberali au înghițit cam greu broasca asta, dar, până la urmă, asta e: cam mare, cam râioasă, dar s-a dus broasca la vale, pe gâtiță.
Numai că ce se știe mai puțin e altă șmecherie. De-un par egzamplu, voi știați că Bolo și Codruța, acuma șefă a Cremenalului Evropenesc de la Brusăl, bună amică și cu Cioloș dar și cu Pâslaru, fost evroparlamentar, cică se văd regulat, ultima dată chiar la Oradea, acasă la Bolo, luna trecuta?
Ce-or pune ei la cale, planuri politice, asta numai ei știu, zice-se, și să fie într-un ceas bun. Dar auzim de la surse apropiate că toți trei ar fi bătut palma pentru ca madam Codruța să facă aici la noi curățenia pe care justiția locală nu o mai poate face, pe motiv de rețelele lui Savonea etc.
Acuma, revenind la oițele noastre de la Iași, voi ați văzut că una din primele sesizări făcute de Pâslaru la Cremenalul Codruței a fost aia cu microbuzele electrice, pornită de la Cejăul lui dom’ Costel de la Iași? Și mai știți că multe din dosarele puse pe pauză ale lui nea Mihăiță de la Iași au tot legătură cu bani evropenești? Ei, vedeți că acuma, chiar dacă s-a pus cam mult ulei, se leagă maioneza?
Cum stau taberele din patid?
Și dacă tot veni vorba de taberele liberale din partid și de la Iași, auzim că Bolo ar avea o relație relativ ok cu Alex Muraru, șeful filialei locale, și că pe baza acesteia s-ar putea construi o relație de viitor, în ciuda susținerilor iohaniste anterioare. Asta, se-nțelege, și din lipsă de alternativă mai de soi.
Ca urmare, prognosticul nostru este că Mihăiță e cam în cofă în partid, în timp ce Paralexe, amic bun cu Alex, concedii împreună într-o vreme, alea, alea, se poate salva. Asta, evident, dacă Bolo iese din iarnă tot pe post.
Postarea zilei: care e viitorul PSD
La final, iată și postarea zilei! Este despre situațiunea lui Bolo în contextul jocului la două capete al lui Grindeanu și PSD, și aparține jurnalistului și fostului consilier prezidențial al lui Bpse Cristian Hrițuc:
„Cum se joacă AUR cu PSD – AUR ne anunță că intră în opoziție totală, de parcă până acum ar fi fost într-o opoziție relativă. De fapt, ceea ce este important aici este ce se poate citi în subtext: nu mai credem în discuțiile pe sub masă cu PSD, le dăm un semnal public. Așteptarea a luat sfârsit.
AUR a început să se joace cu PSD, așa cum se joacă pisica cu șoarecele. Îi mai dă una, îi mai lasă spațiu de manevră, apoi îl prinde din nou în gheare.
Strategia proastă a PSD – recuperarea electoratului AUR, o recuperare imposibilă – face ca partidul lui Grindeanu să fie ca un zăbăuc trezit după o beție, care nu știe încotro să o ia, mai ales după ce s-a văzut scorul de la București, când Băluță a obținut locul 3.
Discuțiile pe sub masă dintre PSD și AUR sunt vechi. Nu sunt de ieri, de azi. Grindeanu face un joc duplicitar față de toată lumea: și față de partid, și față de Nicușor Dan, și față de AUR, dar și față de prietenii lui din alte zone. Știe el care.
Acum, când PSD pare că mimează o consultare internă pentru a decide dacă rămâne la guvernare sau nu, când amenință cu demiterea unei ministre USR, AUR le pune «sula în coaste». Karma, deh.
Grindeanu pare că se pregătește de ieșirea de la guvernare. Acoperirea față de președinte, PNL și prieteni: consultarea partidului.
Motivul pentru public: demiterea lui Buzoianu. Un motiv acceptabil pentru o bună parte din public. Încearcă să justifice pe ideea: nu fugim de la guvernare, dar nu putem accepta să fim colegi cu cea care lasă oamenii fără apă potabilă.
Iar când toată această poveste se construiește, vine Simion cu: opoziție totală.
Un gest care îi limitează lui Grindeanu marja de acțiune și care îi pregătește lui Simion terenul. Pentru Simion este win-win. Pentru PSD este lose-lose.
Oricum, PSD, nici în opoziție, nici la guvernare, nu va putea să-și recupereze electoratul care a plecat. Acel electorat a ajuns să urască PSD. Iar Grindeanu este simbolul de putere care a dus la această ură. Nordis. Ciolacu. Ultimul din gașca care a dus la căderea PSD nu poate fi primul președinte care relansează partidul.”
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.