1 C
Iași
17 decembrie, 2025

Sorin Grindeanu avertizează: Legile Justiţiei trebuie discutate de profesionişti, nu de politicieni

„Eu cred că aici profesioniştii trebuie să discute, eu cred că – şi nu cred, chiar ştiu – în acest moment implicarea politicului în această zonă a justiţii nu face decât rău. Vă dau un exemplu: cu ce este mai bună conducerea USR de acum cu dosare în instanţă care vrea schimbarea Legilor Justiţiei faţă de Liviu Dragnea, care a încercat acelaşi lucru. Cu ce? De aceea vă spun că aici cei care trebuie să vorbească şi să hotărască sunt cei din sistemul de justiţie”, a declarat Grindeanu la Parlament.

Întrebat despre o declaraţie a premierului, conform căreia Legile Justiţiei ar trebui modificate astfel încât faptele grave de corupţie să nu se mai prescrie, Grindeanu a răspuns: „E părerea domniei sale, haideţi să vedem. Noi am spus că mergem la acel grup de lucru pe care îl organizează Guvernul. Nu ştiu dacă locul cel mai bun e la Guvern, dar mergem acolo şi vom fi parte activă. Dar specialiştii, nu neapărat o zonă politică în treaba asta, nu sunt de acord cu implicarea politicului în aceste probleme”.

Despre moţiunea simplă împotriva ministrului Predoiu, liderul PSD a arătat că „nu vede motive” în acest sens: „Nu văd motive în acest moment să votăm aşa ceva”.

Sursa: https://reporteris.ro/national/parlament/sorin-grindeanu-avertizeaza-legile-justitiei-trebuie-discutate-de-profesionisti-nu-de-politicieni/

Ultimă oră

Același autor