Pe scena Casei de Cultură a Studenților vor urca Corul AMiCUS Iași, Grupul Bărbătesc Iași Sărărie, Corul de Copii „Licurici” și Orchestra „Finalis”, care vor oferi publicului un program de colinde tradiționale și cântece specifice sărbătorilor de iarnă.
Organizatorii estimează participarea a aproximativ 500 de spectatori, invitați să se bucure de atmosfera sărbătorilor și să se implice într-un demers caritabil. Fondurile strânse în cadrul concertului vor fi direcționate către o mamă care își crește singură cele trei fiice, dintre care una este diagnosticată cu leucemie, iar celelalte două, surori gemene, se confruntă cu tulburări din spectrul autist.
„Concertul își propune să fie un moment de comuniune, generozitate și credință, în care vocile artiștilor și inimile participanților se vor uni pentru a aduce alinare și sprijin unei familii greu încercate”, au transmis organizatorii.