În timp ce toată lumea are păreri pro și contra despre ce s-a întâmplat în viața Rodicăi Stănoiu în ultimii ani, Mara Bănică a dezvăluit că Rodica Stănoiu ar fi suferit foarte mult din cauza fostului ei soț, care a murit în urmă cu mai mult timp.
Din acest motiv, prezentatoarea TV este de părere că, acel moment, Rodica Stănoiu și-a pierdut echilibrul interior. Mara Bănică a declarat că fosta senatoare avea, de fapt, nevoie de ajutorul celor din jurul ei, chiar dacă ea însăși nu ar fi semnalat acest lucru.
„Prețul singurătății. Vă sperie? Pe mine, da. Mult. Cred că asta a plătit Rodica Stănoiu. Prețul singurătății. Seniorii sunt vulnerabili. Unii își pierd ușor mințile. Nu e vina lor.
Când nu e nimeni cu adevărat lângă ei, sunt păcăliți adesea: că e metoda „accidentul”, că e hoțul care le smulge geanta ponosită pentru trei firfirei mărunți dintr-un portofel scorojit… cineva îi va păcăli mereu. Nu e vina Rodicăi Stănoiu. Nu e vina nimănui. A sorții, care nu i-a dat copii, poate.
După moartea soțului, în 2017, și-a pierdut busola. Poate și mințile. Ca și la AVC-ul Stelei Popescu, nimeni din preajma ei nu a văzut semne. Când te îngrijorezi cu adevărat pentru cineva drag, acționezi.
Multele ei prietene au avut un subiect de dezbătut la telefon, probabil.— Ai auzit, dragă, ce face Rodica? E cu un tinerel, îl duce peste tot!— Ce vrei? O fi luat-o razna!
Punct. O bârfă. Realitatea cred că e alta. Cred că Rodica Stănoiu avea nevoie de ajutor. Și revin la prețul singurătății. Când n-ai pe nimeni aproape și nu știi că mintea îți joacă feste la 85 de ani, ce poți să faci?”, a declarat Mara Bănică, pe rețelele de socializare.
Rodica Stănoiu a fost căsătorită cu Șerban Stănoiu, fost judecător CCR. Acesta a murit în anul 2017, iar de atunci viața fostei senatoare a luat o întorsătură neașteptată pentru toți cei din jurul ei. Apropiații caută răspunsuri după moartea Rodicăi Stănoiu.
Ce a declarat iubitul fostei senatoare
Iubitul Rodicăi Stănoiu a păstrat discreția în tot acest timp și nu a făcut declarații publice despre moartea ei. Ieri, când trupul fostei senatoare a fost deshumat pentru cercetări, bărbatul cu 50 de ani mai tânăr a declarat că nu dorește să vorbească despre acest lucru.
„Consider că nu este necesar un dialog. Vă rog să păstrați un minim de decență”, a declarat iubitul Rodicăi Stănoiu, conformAntena 3 CNN.
Bărbatul este acuzat că a sechestrat-o pe Rodica Stănoiu în casă și i-ar fi luat telefonul pentru a nu putea vorbi cu rudele și apropiații ei. Doctoranzii fostei senatoare au spus, de asemenea, că nu mai puteau să ia legătura cu ea. Chiar și așa, iubitul Rodicăi Stănoiu nu a comentat aceste acuzații.