O mamă din Philadelphia a crezut că fiul ei are doar un ochi învinețit de la joacă, ducându-l la spital. Ceea ce părea o simplă vânătaie s-a dovedit a fi semnul unei boli cumplite. Copilul a fost diagnosticat cu neuroblastom în stadiul 4, iar medicii au descoperit nu mai puțin de 18 tumori în corpul său.
Malakai, în vârstă de doar 1 an, era un copil plin de energie și vesel, însă într-o zi mama a observat o vânătaie în jurul ochiului său. Crezând că micuțul s-a lovit jucându-se cu cei doi frați mai mari, femeia l-a dus imediat la camera de urgență. Medicii i-au spus că este o leziune minoră și că băiețelul își va reveni curând.
O mamă a crezut ca fiul ei are doar un ochi învinețit, dar acesta era grav bolnav
După câteva zile de la prezentarea la urgențe, vânătaia a apărut și în jurul celuilalt ochi. Atunci, instinctul matern i-a spus lui Madelynn că ceva nu este în regulă. Aceasta a mers din nou la medicul pediatru al familiei, care, după o simplă privire, i-a spus să meargă de urgență la spital.
Timp de mai bine de o lună, Malakai a fost internat în secția de terapie intensivă pediatrică. Medicii au efectuat nenumărate ecografii,RMN total, biopsie de măduvă osoasă și alte proceduri complicate. În cele din urmă, a fost descoperită o tumoră masivă de 13 centimetri în glanda suprarenală, situată în spatele abdomenului, sub cutia toracică.
Alte 18 tumori fuseseră depistate în corpul copilului, inclusiv în orbitele oculare, unde blocaseră fluxul sanguin și provocaseră vânătăile care au alarmat-o pe mamă.
„Mi s-a prăbușit inima. Mi-a fost foarte greu să accept. Toată lumea a auzit povești despre copii bolnavi de cancer, dar când auzi asta despre copilul tău e complet diferit”, a mărturisit Madelynn Stine.
Fiul ei suferă de neuroblastom în stadiul 4, o formă rară și agresivă de cancer care se dezvoltă în țesuturile nervoase.
Ce este neuroblastomul
Neuroblastomul este o boală care afectează în special copiii mici, iar aproximativ 70% dintre cazuri își au originea înglandele suprarenale. Acestea produc hormoni esențiali precum norepinefrina, care apare ca răspuns la stres, aldosteronul, care reglează echilibrul de sare și apă din organism, și androgenii, hormoni sexuali vitali pentru dezvoltare.
Echipa medicală de la Spitalul de Copii din Philadelphia a acționat imediat, concepând un plan agresiv de tratament. Malakai a început un regim intens de chimioterapie, format din 5 runde grele, pentru a distruge toate celulele canceroase.
„A fost o perioadă foarte grea și o săptămână încărcată emoțional. Eram convinsă că ceva e greșit, că rezultatele testelor nu erau adevărate”, a spus mama.
După mai bine de 4 luni de luptă, rezultatele au adus o rază de speranță. În urma evaluării din luna octombrie 2025, medicii au anunțat că nu mai există nicio urmă de celule canceroase în măduva osoasă a lui Malakai, iar tumora principală din glanda suprarenală a dispărut complet.
Cu toate acestea, lupta nu s-a încheiat. Malakai va continua tratamentele, urmând să treacă prin proceduri complexe, inclusiv transplanturi de celule stem, o metodă de ultimă instanță în oncologie, menită să distrugă complet măduva osoasă afectată și să reconstruiască un nou sistem imunitar curat.
Astfel, o mamă a crezut că fiul ei are doar un ochi învinețit de la joacă, dar acesta avea o tumoare care s-a dezvoltat în corpul copilului.