8.3 C
Iași
8 noiembrie, 2025

Prețurile mondiale la alimente au scăzut în octombrie, pentru a doua lună consecutiv

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate la un coș de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr.

În octombrie, acest indice s-a situat la o medie de 126,4 puncte, comparativ cu o valoare revizuită de 128,5 de puncte înregistrată în septembrie. Per total, acest indice este ușor mai scăzut față de octombrie 2024, dar cu 21,1% sub maximumul istoric atins în luna martie 2022.

Datele FAO arată că prețurile la zahăr au scăzut cu 5,3% în octombrie, atingând cel mai redus nivel din decembrie 2020, pe fondul prognozelor referitoare la o producție de zahăr peste așteptări în Brazilia, India și Thailanda și al scăderii cotațiilor la țiței.

Și prețurile produselor lactate au coborât cu 3,4% luna trecută, în urma scăderii cotațiilor la unt și lapte praf, datorită disponibilității ridicate de export din Uniunea Europeană și Noua Zeelandă.

Creșterea prețurilor la carne s-a atenuat luna trecută la 2%, după opt luni de avans consecutiv, pe fondul declinului prețurilor la carnea de porc și de pasăre, în timp ce a crescut prețul cărnii de bovine, în urma cererii solide pe plan global.

Prețurile la uleiurile vegetale au urcat cu 0,9% în octombrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2022.

Într-un raport separat, FAO și-a revizuit estimările privind producția mondială de cereale în 2025 până la nivelul record de 2,990 miliarde tone metrice, de la 2,971 miliarde tone cât estima anterior.

Potrivit FAO, producția mondială de cereale din acest an va fi cu 4,4% mai mare decât în 2024, în urma unor creșteri record ale producției de porumb și orez.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/preturile-mondiale-la-alimente-au-scazut-in-octombrie-pentru-a-doua-luna-consecutiv–1810902.html

Ultimă oră

Același autor