8.3 C
Iași
8 noiembrie, 2025

Uriașul care la 19 ani are 2,36 m a debutat la Florida Gators și a intrat în istoria baschetului universitar (VIDEO)

Canadianul în vârstă de 19 ani, care joacă la Florida Gators, a intrat în joc în ultimele minute ale meciului câştigat împotriva echipei North Florida (104-64).

A jucat doar 2 minute şi 9 secunde, nici măcar nu a atins mingea, dar a primit cea mai mare ovaţie a serii. În aşteptarea zilei în care va ajunge în NBA şi va face furori, Olivier Rioux a scris o mică pagină de istorie în noaptea de joi spre vineri, în timpul victoriei zdrobitoare a echipei sale, Florida Gators, împotriva North Florida (104-64).

Intrat în joc în ultimele momente ale meciului, canadianul de 19 ani a devenit cel mai înalt jucător din istoria baschetului universitar american (NCAA), cu o înălţime de 2,36 m.

„A fost incredibil”, a declarat jucătorul din Quebec, student în primul an la universitate, potrivit Basket USA. „Susţinerea tuturor a fost extraordinară: a coechipierilor mei, a antrenorilor, a fanilor. Mă simt cu adevărat norocos…”

Înainte de intrarea sa pe teren, publicul a scandat în continuu „Îl vrem pe Ollie!”.

„La pauză, unii spectatori strigau să-l pun să joace”, povesteşte Todd Golden, antrenorul echipei Florida Gators. „Le-am spus: «Aveţi răbdare, va veni şi momentul lui». La pauză, când conduceam cu 24 de puncte, le-am spus băieţilor că trebuie să înceapă bine repriza a doua, pentru ca tinerii să poată juca. Când meciul era deja decis, era momentul potrivit pentru ca Olivier să trăiască în sfârşit prima sa experienţă universitară. Şi era vizibil foarte fericit.”

Intrarea lui în joc a dat naştere unei scene amuzante, în care s-a putut aprecia dimensiunea sa impresionantă. În momentul în care i-a cedat locul, coechipierul său Micah Handlogten i-a dat o palmă peste mână şi a schimbat câteva cuvinte cu el pentru a-l încuraja… şi părea foarte mic în picioare lângă el, deşi are totuşi 2,16 m.

Sursa: https://reporteris.ro/sport/alte-sporturi/uriasul-care-la-19-ani-are-236-m-a-debutat-la-florida-gators-si-a-intrat-in-istoria-baschetului-universitar-video/

Ultimă oră

Același autor